30 aprilie 2011 – Faza judeţeană a concursului biblic “Talantul în negoţ”

    “Cu podoabe sfinte, ca din sânul zorilor, vine tineretul Tău la Tine, ca roua. ps. 110:3

Aşa s-au adunat şi cei 206 copii, împreună cu însoţitorii lor, învăţătorii de Şcoală Duminicală,  ca un  furnicar ce a umplut sala Bisericii „Speranţa”, Suceava.

O zi plină de emoţii pentru copiii şi tinerii Bisericilor Penticostale din judeţul Suceava, care au arătat dragostea lor pentru Dumnezeu, cercetând Scripturile potrivit cu ceea ce spunea Psalmistul:

Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!”  Psalmul 119: 11,

Fratele,  Tudor Buliga, pastorul Bisericii „Speranţa”, gazda etapei judeţene a concursului biblic „Talantul în negoţ”, a dat startul acestei competiţii nu înainte însă, de a-i binecuvânta pe toţi în Numele Domnului nostru Isus Hristos şi de a transmite un gând de încurajare tuturor participanţilor.

Fratele, Ghiţă Pamparău, pastorul Bisericii „Betesda”,  Dumbrăveni, a cerut binecuvântarea  şi ajutorul Domnului.

Sora Daniela Piftor, coordonatoarea etapei judeţene „Talantul în negoţ”, s-a ocupat de buna desfăşurare a concursului. Tuturor participanţilor li s-a oferit din partea bisericii gazdă câte o gustare.

Copiii au fost foarte bine pregătiţi, competiţia a fost foarte strânsă, după cum se poate vedea şi din rezultatele obţinute.

Binecuvântarea Domnului să fie peste toţi cei implicaţi!

Daniela Calujac


Acest articol a fost publicat în DIVERSE și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la 30 aprilie 2011 – Faza judeţeană a concursului biblic “Talantul în negoţ”

  1. Tiberius Ghiurau zice:

    Unde se va desfasura faza regionala a concursului?

  2. suceavaevanghelica zice:

    La Filadelfia, Suceava.

  3. Tiberiu-Ciprian zice:

    De unde as putea sa fac rost de un model de subiect „Talantul in negot” 2011 faza judeteana?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s