Creştinii după
Evanghelie consideră că înaintaşii lor sunt acei creştini care, după ce
împăratul Constantin cel Mare a recunoscut creştinismul, au considerat
că bisericile legalizate şi‑au pierdut menirea vie de a vesti
Evanghelia. Astfel, din acea vreme au existat grupuri de creştini,
autointitulaţi „liberi”, care răspândeau cuvântul lui Dumnezeu.
Conturarea lor mai clară are loc odată cu Reforma religioasă, datorită
traducerii Bibliei în diferite limbi.
      În România primul grup
de “Creştini liberi”, din care s‑a format asociaţia şi apoi Cultul
Creştin după Evanghelie, a luat fiinţă la Bucureşti în 1899 sub
influenţa unor misionari străini. La început, aria lor de răspândire a
fost limitată la străinii care locuiau în Bucureşti. Ulterior, au
cucerit adepţi şi în rândul românilor.
     În anul 1939, Creştinii
după Evanghelie, recunoscuţi de stat din anul 1933 ca asociaţie
religioasă, constrânşi de regimul vremii, au fuzionat cu Creştinii după
Scriptură, formând Cultul Creştin după Evanghelie, cu două ramuri:
ramura I (Creştinii după Evanghelie, propriu‑zişi), care practică
botezul la majorat, şi ramura a II‑a, care practică botezul la naştere.
     Din 1946, Creştinii după Evanghelie au fost recunoscuţi ca având
calitatea de cult. După Revoluţia din decembrie 1989, cele două ramuri
ale cultului s‑au despărţit, fiecare ramură alegându‑şi organe proprii
şi desfăşurând activitate în mod independent. Ramura a doua s‑a
intitulat Biserica Evanghelică Română.
     În prezent există două
culte distincte, Cultul Creştin după Evanghelie şi Biserica Evanghelică
Română. La recensământul din anul 2002,  au fost recenzaţi 44.476 de
credincioşi ai Cultului Creştin după Evanghelie.
     Sub aspect
organizatoric, Cultul Creştin după Evanghelie este structurat astfel:
la nivel local funcţionează comunitatea cu un număr de cel puţin 20
membri majori. În întreaga ţară sunt 678 de adunări (biserici);
adunările  au personalitate juridică şi sunt conduse de doi până la
cinci „fraţi bătrâni” (prezbiteri), care sunt şi „vestitori ai
Evangheliei” în comunitatea respectivă. În prezent cultul dispune de
724 vestitori.
     În anul 1994 a fost hotărâtă crearea unei
structuri organizatorice noi, comunitatea zonală; funcţionează 16
asemenea organisme, conduse de Sfatul de fraţi zonal, ales de adunarea
generală; Sfatul de fraţi zonal alege un comitet de conducere.
    
La nivel central, Uniunea Bisericilor Cultului Creştin după Evanghelie
este condusă de Sfatul de fraţi pe ţară, care alege conducerea
operativă, formată din preşedinte şi doi vicepreşedinţi. Organul suprem
al Uniunii este Conferinţa generală ce se întruneşte o dată la 4 ani,
care alege Sfatul de fraţi pe ţară şi confirmă conducerea operativă a
Uniunii.
     Cultul Creştin după Evanghelie are sub egida sa
Institutul Teologic de grad universitar din Bucureşti „Timotheus” şi 5
şcoli biblice. Editează, din 1949, revista „Calea Credinţei”, precum şi
revista „Ecouri creştine”. De asemenea, a tipărit mai multe lucrări
teologice.
     Din anul 1990, sub egida Cultului Creştin după
Evanghelie funcţionează un număr de aprox. 40 de  asociaţii şi
fundaţii. Toate sunt persoane juridice şi îşi desfăşoară activitatea cu
majoritatea membrilor cultului, unele având şi secţii de învăţământ,
orfelinate, grădiniţe de copii, activităţi umanitare de ajutorare etc.
     După decembrie 1989 s‑au reluat legăturile cu multe biserici
evanghelice din străinătate, care s‑au manifestat prin evanghelizări şi
schimburi de lucrări şi studii biblice, prin acţiuni de caritate.