Tulburătoarele descoperiri ale harului

„What`s so amazing about Grace” sau cum a fost tradusă în româneşte „Tulburătoarele descoperiri ale harului” dă perdeaua la o parte de peste un subiect controversat. Incă din primul capitol Yancey intră direct în problemă. Reuşeşte să stârnească indignarea cititorului prin prezentarea unei situatii reale care conduce spre o concluzie clară : suntem bolnavi de condamnare şi lipsiti de har.

Fără a generaliza, locaţiile unde harul ar trebui să se regăsească din abundenţă s-au transformat în veritabile tribunale care aruncă verdicte irevocabile. Suntem contaminaţi de imaginea deformată a unui Dumnezeu riguros şi neîndurător care ne contabilizează veşnic păcatele, clasificându-le după criterii precise.

Pentru cititorul român perspectiva prezentata de Philip Yancey în cartea „Tulburătoarele descoperiri ale harului” este şocantă însă biblică. Coexistăm în acest spaţiu răsăritean cu ideologii care ne-au influenţat sistematic gândirea, astfel că am ajuns să gândim comercial când este vorba de relaţia cu Dumnezeu. Este greu de acceptat graţia divină fără a oferi nimic la schimb. Instinctul ne spune că trebuie să înfăptuim ceva pentru a fi acceptati. Ca evanghelici nu dăm dovadă de consecvenţă, suntem augustinieni în gândire, credem în mântuirea prin har, şi pelagianişti în practică, accentuăm efortul uman.

Harul se manifestă în ipostaze atât de variate încât mi-e greu să-i găsesc o definiţie, mărturiseşte Philip Yancey. Prin har se înţelege faptul că nimic din ceea ce am înfăptui nu-l poate determina pe Dumnezeu să ne iubească mai mult. Pe de altă parte, prin har se înţelege faptul că nimic din ceea ce am înfătui nu-l poate determina pe Dumnezeu să ne iubească mai puţin.

Există un remediu cât se poate de simplu pentru cei care pun la îndoială iubirea şi harul lui Dumnezeu : ilustrările biblice ale oamenilor pe care îi iubeşte Dumnezeu. Iacov a îndrăznit să se ia la trântă cu Dumnezeu şi lovit pentru totdeauna la încheietura coapsei a devenit magistratul poporului lui Dumnezeu. Biblia vorbeşte deopotrivă despre un ucigaş şi un vinovat de adulter care a căpătat în cele din urmă renumele celui mai de seamă împărat al Vechiului Testament, un „om după inima lui Dumnezeu”. Tot în biblie se spune despre o biserică al cărei conducător este un ucenic care se blestemase şi se jurase că nu-l cunoşte pe Isus, mai găsim şi despre un misionar ales dintre prigonitorii creştinătăţii. După o astfel de enumerare interogaţia paulină „să păcătuim mereu să se înmultească harul? este îndreptăţită. Răspunsul a rămas acelaşi, nicidecum, şi îl regăsim nealterat în cartea „Tulburătoarele descoperiri ale harului”. Philip Yancey afirmă răspicat că premiza harului este tocmai imperfecţiunea noastră, nu degeaba biserica a fost întemeiată de un trădător bun de gură, Petru şi un fost terorist, Pavel.

Provocatoare, pe alocuri şocantă, cartea „Tulburătoarele descoperiri ale harului” este de departe cea mai bună carte scrisă de Philip Yancey. A riscat enorm expunând public convingeri ce nu prea sunt populare riscand pe de alta parte sa fie gresit interpretat de cei care cauta scuze pentru trairea pacatoasă.

Înainte de publicarea cărţii Philip Yancey i-a spus lui Larry Crabb : cred că aceasta a fost misiunea mea pe pământ. Nu ştim dacă doar pentru aceasta însă parcurgerea acestui material este necesară pentru revederea acelor pasaje biblice care arată clar că peste toţi, inclusiv peste noi sofisticaţii păcătoşi moderni, harul coboară ca întodeauna – gratis, necondiţionat, din partea casei.

Într-o lume şi aşa tulburată Philip Yancey vine cu un mesaj care răvăşeşte mentalitatea credinciosului, prin claritatea explicării harului lui Dumnezeu. Harul nu poate fi prezentat decât în urma experimentării, iar rasistul Yancey – aceasta se pare ca a fost una din problemele sale în tinereţe – a experimentat graţia lui Dumnezeu. Sensibilitatea acestui subiect i-a ţinut pe mulţi departe de abordarea sa. Pentru unii predicatori a vorbi despre har este ca o invitaţie la a păcătui de aici şi reticenţa. Constatarea lui Philip Yancey cu privire la vizibilitatea harului este cutremurătoare şi se regăseşte în capitolul „O lume văduvită de har”. Harul reprezintă cel mai de preţ dar pe care îl poate aduce o biserică lumii, novă spirituală care izbucneşte în mijlocul nostru cu o forţă inimaginabil mai mare decât a răzbunării, a rasismului, a urii. Din păcate, în condiţiile unei lumi care are nevoie ca de aer de inonirea harului, biserica nu reprezintă decât o formă în plus a înstrăinării de el. Astăzi legalismul şi-a schimbat orientarea. În condiţiile unei culturi marcat seculare, biserica îşi vădeşte mai degrabă înstrăinarea de har prin afişarea unui spirit de superioritate morală ori a unei atitudini radicale, împotriva adversarilor cu care se confruntă în cadrul aşa numitelor războaie culturale. Dacă Philip Yancey, era pastor nu cred că ar fi scris atât de direct şi tăios, rece ca raţiunea. Însă este doar un jurnalist de succes care-şi foloseşte darul observării pentru a verbaliza ceea ce nouă ne este frică să gândim chiar. În cartea „Tulburătoarele descoperiri ale harului” nu critică biserica locală însă nu poate să spună ceea ce ea nu este. Perspectiva prezentată este una sumbră care arată clar că preocupările bisericii de azi sunt departe de inima lui Dumnezeu. Dumnezeul prezentat de Yancey este descris ca „tatăl bolnav de iubire”. Conceptul unei iubiri pe care Dumnezeu o împărtăşeşte fără plată, în lipsa oricăror determinări, se opune oricărui instinct al umanităţii. Calea budistă întemeiată pe opt cerinţe, doctrina hinduistă a karmei, legământul iudaic, codul musulman de legi – toate aceste moduri de gândire presupun anumite modalităţi de a-ţi merita încuviinţarea divină. Singur creştinismul are îndrăzneala de a defini iubirea lui Dumnezeu ca fiind necondiţionată. Conştient de rezistenţa înnăscută a omului faţă de har, Isus se referea adeseori la el. Cuvintele Sale zugrăvesc o lume scăldată în har : un loc în care soarele răsare atât peste cei buni, cât şi peste cei răi; unde păsările cerului nu seamănă, nici nu seceră, şi sunt hrănite; unde crinii de pe câmp nici nu torc, nici nu ţes, şi sunt îmbrăcaţi. Asemenea unui oaspete dintr-o ţară străină care bagă de seamă ceea ce oamenii din partea locului n-au ochi să vadă, Isus vedea harul pretutindeni. Cu toate acestea, n-a stat nicodată să analizeze ori să definească harul şi n-a folosit aproape niciodată cuvântul har. Esenţa harului însă a fost desluşit arătată în pildele folosite de Mântuitorul în momentele de învăţătură.

Dacă ai mai citit vreo carte de-a lui Yancey vei sesiza în „Tulburătoarele descoperiri ale harului” aspecte novatoare în abordarea subiectului. Pare ca merge deductiv şi anume de la problemă la textul Scripturii însă aceasta este doar o abordare care face textul cărţii mai accesibil. Spre deosebire care cartea lui Petru Popovici „Harul lui Dumnezeu”, Yancey duce mesajul Cristic în stradă, îşi permite să analizeze lucid contemporanul. Cartea se citeşte de la cap la coadă în integralitatea ei. Yancey nu îşi propune să epuizeze subiectul în primele capitole astfel că numai după parcurgerea celor 20 de capitole înţelegi că toate mişcările sufletului se supun unor legi de natura gravitaţiei fizice. Harul reprezintă singura execepţie.