„Descoperire in Tokushima” este titlul noii carti aparute la Suceava. Cartea, care are la bază întâmplări reale se adresează atât copiilor cât şi adolescenţilor. Tradusă în romaneşte de Markus Wehner, un elvetian tenace care prin eforturi susţinute a reuşit să dezvolte oferta de litaratură pentru copii.
Impresii şi păreri
Cartea incită prin densitatea epicului: aventură, căutare, suspans. Doi copii, frate şi soră, se comportă ca nişte detectivi şi încearcă să dea de urma paşapoartelor furate, fără de care nu pot părăsi Hawaiul pentru a ajunge în Japonia. Deşi trec prin mai multe situaţii dificile, membrii familiei nu-şi pierd speranţa, simţul umorului şi, mai ales, încrederea în Dumnezeu.
prof. Ligia Cruţ
***
Cartea Giselei Jahn se remarcă printr-o dinamică aparte în care dialogul te ţine captiv până la finalul ei. Relaţionarea cu Ţara Soarelui Răsare, cu ţărmurile hawaiene măreşte suspansul care îi are ca protagonişti pe Miriam şi Ştefan. Cei doi, ca nişte veritabili detectivi, îşi finalizează cercetările cu bine pentru ca apoi să se întoarcă acasă cu gândul că putea fi mai rău.
David Reguş – Biblioteca Agape
***
Lectura acestei cărţi îi va captiva cu siguranţă pe tinerii cititori, dar şi pe părinţi. Întâmplările relatate se petrec cu o repeziciune uimitoare. Răsturnările de situaţie au loc atunci când nimeni nu se mai aştepta. Imprevizibilul devine ingredientul principal al vieţii tinerei familii, iar plictiseala şi rutina nu-şi mai găsesc locul.
Ovidiu Biciuşcă































