Boboteaza, pentru creștinul evanghelic care, evident, își bazează crezul și practica doar pe revelația Scripturală, are o semnificație mult diferită față de cea din mediile creștine tradiționale. Eliminând aluviunile nescripturale, un creștin neoprotestant își maximizeză profitul spiritual în contextul acestei sărbători reflectând la materialul biblic unde se relatează despre botezul administrat de către profetul Ioan poreclit Botezătorul.
Ceea ce este cel mai semnificativ este faptul că după ce iudeii care se pocăiau atunci în mod autentic au primit și botezul în apă, la final a venit și Isus spre a fi botezat de Ioan. După ezitările inerente și oarecum justificate ale acestui ultim profet al Vechiului Testament, Isus a primit botezul în Iordan. Nu că și el ar fi avut nevoie de pocăință precum ceilalți. El doar s-a identificat cu națiunea aleasă care anticipa prin acel act intrarea în Împărăția anunțată de profet.Trebuie remarcat faptul că spre deosebire de experiențele tuturor celorlalți iudei în apa botezului, în dreptul lui Isus s-a întâmplat ceva suplimentar. El a primit o multiplă mărturie că El este cel care deschidea o nouă perioadă în istoria mântuirii. Astfel, Ioan l-a identificat drept Mielul de jertfă pentru umanitate și Botezătorul în alt element și anume Duhul, un mediu, evident, superior. Duhul, venit peste El într-o formă vizibilă de porumbel, l-a umplut ca semn al ungerii Sale pentru debutul slujirii mesianice, iar Tatăl a confirmat din cer despre identitatea Celui aflat acum pe pământ la linia de start a unei slujiri care avea să culmineze în actul proslăvirii.
Nu Ioan Botezătorul a fost cel care a generat toată această cascadă de confirmări. El doar și-a făcut partea umană. Restul a fost gestionat de sus. El nu putea face decât ceea ce primise de sus. Ca oricare dintre noi. Dacă facem ceea ce trebuie așa cum se cuvine, Dumnezeu nu întârzie să-și facă partea. Noi suntem conlucrători cu El. asta ne determină să ne menținem o atitudine smerită. Noi nu reușim să introducem în Împărăție pe nimeni. Doar propovăduim Împărăția și menționăm condițiile. Duhul, care ne asistă, folosește acest mesaj pentru schimbarea interioară a celor care ne ascultă.
Un om a creat o scenă pentru Cineva cu mult superior lui. Imaginea unei mașini de poliție cu girofaruri care anunță prin smenale vizuale și auditive că în spate vine cineva mai important este foarte potrivită pentru ce a făcut Ioan. Din acel punct, Ioan acceptă logic să se retragă din scenă și să lase pe Cel pentru care a fost pregătită scena. Umilință și satisfacție pentru o lucrare încheiată.
O lucrare scurtă cu o eficiență fără precedent. O națiune întreagă, cu mici excepții, vine în pustiu la un bărbat neconvențional, ba chiar ciudat, și-și mărturisește păcatele. Dar Ioan nu se lasă îmbătat de succes. Este extem de atent. Pocăința unora era subțire. Îi refuză ferm pe ferisei și saduchei. Un om care nu vrea să fie diplomat pentru a plăcea oamenilor. Un slujitor care nu împarte dulcegării, ci unul care împarte drept cuvântul divin. De aceea a și ajuns la închisoare și, apoi, cu capul în farfurie. Dar, și-a încheiat cu bine slujirea. Doar după vreo șase luni. Un profet care nu s-a abătut de la chemarea primită.
Un bărbat fără instruire rabinică, fără haine rafinate, fără mijloace tehnologice, amplasat într-o locație total neatractivă, reușește să atragă mii, chiar poate zeci de mii de persoane. Nu pentru a se etala pe sine înaintea lor. Nu pentru a impresiona prin frumusețea frazeologiei din predici. Atrage la el pentru a indica spre un Altul. Astăzi, ne plângem că nu avem mijloace suficiente. Credem că ineficiența se datorează absenței accesoriilor. Fals. Ioan postea. Ucenicii lui la fel. Când mai mânca, meniul era precar și bizar. Conta că trăia. Nu trăia ca să mânânce, ci invers. Trăia pentru altceva. A trăit puțin, dar eficient. Azi, o lume întreagă îl ia drept exemplu. De l-ar lua chiar.
Mă întreb la această Bobotează câți slujitori de acest gen mai există. Doamne, fă-ne precum Ioan. Verticali, fermi și umili. Nelingușitori și vigilenți. Doar așa vom indica spre un Alt Botezător. Alfel, vom face o lucrare de paie. De această sărbătoare, să ne evaluăm slujirea.
Daniel Grigoriciuc
































Pingback: Boboteaza pentru crestinul evanghelic « Suceava evanghelica « Istorie Evanghelica
Pingback: Daniel Grigoriciuc despre Bobotează « România Evanghelică