Conferinta cu Jill si Stuart Briscoe la Suceava

Comunitatea Bisericilor Creştine după Evanghelie din Suceava anunţă pentru perioada 17-19 octombrie 2011, desfăşurarea unei conferinţe cu participarea reputaţilor vorbitori creştini Jill şi Stuart Briscoe.  În fiecare zi, între orele 14.00 – 20.00, fratele Stuart Briscoe va vorbi la Biserica Creştină după Evanghelie Betel din Burdujeni, şi se va adresa fraţilor lucrători cu tema: “Repere teologice pauline în epistola către Coloseni”, iar sora Jill va ţine, în acelaşi interval de timp, un seminar pentru surori, la Biserica Creştină după Evanghelie Providenţa (Mirăuţi) pe tema „Rolul femeilor în lucrarea de slujire, în viaţa Domnului Isus”. 

Stuart Briscoe a fost ordinat ca pastor senior al Bisericii Elmbrook în anul 1970, după ce în Anglia a fost angajatul unei bănci şi implicat în lucrarea Evangheliei prin organizaţia Torchbearers (Purtătorii de Făclie). În anii în care a fost pastor, biserica a crescut foarte mult şi alte câteva biserici au fost plantate în cartierele vecine. În toţi aceşti ani, Stuart a continuat să predice şi să dea învăţătură din Scripturi, atât în Statele Unite cât şi în multe alte ţări din lume. A publicat multe cărţi, iar în anul 1971 a pus bazele programului de radio şi televiziune „Telling the Truth” („Spuneţi adevărul”) care în prezent se bucură de o largă audienţă locală şi internaţională. După ce a slujit timp de treizeci de ani ca şi pastor senior la Elmbrook, Stuart este implicat în prezent, împreună cu Jill, într-o lucrare amplă de instruire şi ucenicizare a pastorilor, misionarilor şi altor lideri din biserici, lucrare care se desfăşoară în întreaga lume. 

Acest articol a fost publicat în DIVERSE și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

1 Response to Conferinta cu Jill si Stuart Briscoe la Suceava

  1. Pingback: Evenimente: 13 – 18 Octombrie « CrestinTotal.ro

Lasă un comentariu