Iubiți frați și surori, membri ai bisericilor baptiste din România,
Având în vedere că se apropie perioada alegerilor locale este datoria noastră să ne rugăm ca Dumnezeu să împlinească voia Sa în țara noastră și în această privință. În calitate de cetățeni ai României suntem chemați să ne exercităm cu responsabilitate datoriile față de societatea în care ne-a așezat Dumnezeu. De aceea fiecare credincios este îndemnat să participe la alegeri așa cum îl îndeamnă conștiința. Deoarece suntem ucenici ai Mântuitorului cerem călăuzirea lui Dumnezeu și în această dimensiune a vieții sociale prin: cercetarea ideilor și a faptelor celor care doresc să fie cârmuitori, prin cercetarea Scripturii și a poruncilor Domnului Isus Hristos și aducând înaintea lui Dumnezeu în rugăciune nevoile din țara noastră.































