O bombă uriaşă dezamorsată în Kabul

rugaciune pentru cei din misiune

Vineri, 15 martie 2013 în Kabul a fost dezamorsată o bombă de proporţii uriaşe. Dacă nu era depistat la timp camionul care adăpostea bomba de 8 tone deflagraţia ar fi produs o tragedie. Capitala Afganistanului a fost în repetate rânduri în ultimii ani ţinta insurgenţilor. Într-o conferinţă de presă care a avut loc vineri oficialii au declarat că aceasta este cea mai mare bombă de acest tip găsită până acum în Afganistan.  Conform purtătorului de cuvânt al National Directorate of Security, Shafiqullah Tahiri, dacă bomba ar fi explodat distrugea totul pe un diametru de 1500 de metri.

Relatarea în detaliu a incidentului poate fi găsită pe BBC News.

Dani care se află în această zonă atât de periculoasă a scris un mesaj de mulţumire pentru rugăciunile voastre în vederea protecţiei :

„Multumim bisericii pentru rugaciunile de mijlocire pentru protectie. Aceasta veste de mai sus prezintă o situaţie care se putea intampla  calatorind prin oras. Uneori nici nu suntem constienti de pericolele din jurul nostru, sau mai degraba ne incredem in mana Tatalui pentru protectie. Apreciem ca sunteti alaturi prin suportul in rugaciune.”

Acest articol a fost publicat în DIVERSE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 Responses to O bombă uriaşă dezamorsată în Kabul

  1. Avatarul lui Urmas al Hristos Urmas al Hristos spune:

    Dumnezeu nu ne lasa niciodata!
    Multumim Domului pentru protectia acordata fratelui Daniel si familiei lui!
    Dumnezeu sa-i binecuvanteze!

  2. Pingback: O bombă uriaşă dezamorsată în Kabul :

Lasă un comentariu