Un prieten mi-a trimis – via WhatsApp – o rugăciune „tulburătoare” atât prin profunzimea formulării cât şi prin ineditul cererilor. Am căutat mai multe pe internet despre  această rugăciune scrisă de Sir Francis Drake pe la 1577. Am aflat că a fost tradusă de Natan Mladin iar Emil Bartoş o ştie a recita în aşa fel încât îi nuanţează profunzimea.

Tulbură-ne, Doamne,
Când suntem prea mulţumiţi cu noi înşine,
Când ni se împlinesc visurile,
Fiindcă am visat prea mărunt;
când am ajuns în siguranţă la destinaţie
fiindcă am vâslit prea aproape de ţărm.
Tulbură-ne, Doamne, când,
Sătui de lucrurile pe care le avem,
Ne-am pierdut foamea de pâinea vieţii;
Când, îndrăgostiţi de viaţă,
Am încetat să mai visăm la veşnicie;
Când, în strădania de a zidi un pământ nou
Am dat uitării Cerul.
Tulbură-ne, Doamne, ca să îndrăznim mai straşnic,
să ne-avântăm în mările învolburate,
În larg, unde furtunile ne vor învăţa despre stăpânirea Ta
Unde, fără ţărmuri la orizont, vom vedea stelele.
Îţi cerem să împingi zarea nădejdilor noastre şi mai departe
Iar viitorul să-l aduci şi mai aproape de noi,
Cu putere, îndrăzneală, speranţă şi dragoste.
Îţi cerem acestea în numele Căpitanului nostru,
Isus Cristos.