Ce este speranţa? Unii o asociază cu o dorinţă fantezistă. Însă cuvântul sugerează siguranţa de a crede în ceva mai mare decât noi înşine şi care nu se află în ştiinţă, medicină, politică sau tehnologie. Este un dar măreţ care nu ne secătuieşte viaţa, ci ne umple cu beneficiile veşnice care decurg din comorile sale aparent ascunse. Dacă te îndoieşti de teza mea, ia în considerare aceste adevăruri.

Speranţa este respiraţia naturii care ne înconjoară zilnic.

Speranţa se vede într-un izvor care ţâşneşte din crăpătura unei stânci arse de soare, făcând dovada apei dătătoare de viaţă din interior.

Speranţa este prima rază de soare care se ridică deasupra orizontului – fără greş – în fiecare dimineaţă, ca o realitate incontestabilă, spunându-ne că putem să răzbim.

Speranţa este transmisă şi când luna luminează noaptea întunecată, prevestind că se va ivi o nouă zi.

Speranţa creşte într-un naufragiat obosit atunci când zăreşte în depărtare imaginea unui vapor care se face din ce în ce mai mare cu fiecare val care trece.

Speranţa este leitmotivul cuvântărilor din ziua acordării diplomelor, inspirând absolvenţii care intră într-o nouă etapă a vieţii ce le stă înainte, care încep să păşească pe o cale presărată cu oportunităţi.

Speranţa este strigătul unui copil nou-născut, cândva încorsetat, acum liber.