Căldură mare. Caniculă la Suceava. Rabd. Suport. Aș fi trecut mai ușor peste dacă nu ar fi trebuit să inhalez pestilențiale mirosuri în drumul meu spre apartament. La etajul întâi într-o rână, un sac menajer transparent, aburind, duhnea de îți dădeau lacrimile.Eu stau la doi.  Am mai trecut printr-o experiență asemănătoare. Nu o dată.  Însă nu la o asemenea temperatură. Era mai rece. Istoria se repetă. Același apartament doar că alt sac. Nu este legat. Este slobod la”gură” și umflat. Imediat aveam să constat că este și greu. Da. L-am luat și l-am dus. Nu este prima dată. Sper de fiecare dată să fie ultima. Cu speratul acesta ajungi la disperare. O vecină mi-a sugerat să fac un afiș. Am zis că-l voi concepe. Mă gândeam să-l fac să sune atât de amenințîtor și de oficial încât la apartamentul de la etajul unu să nu mai apară sacii puturoși. Am gândit apoi că poate și-o fi revenit colocatarul meu.  Nu am mai scris afișul. El în loc să își revină a revenit. A recidivat. La 30 de grade cu plus. Gata. Scriu informarea. Mâine o voi afișa la parter, la avizier. Sper să țină. Dacă nu ține mă țin eu de el. De vecin. Că de sac – al lui – am ținut până acum  și se pare că nu a avut efect. Sunt optimist însă. Aș vrea să fiu odorantist. Ca teiul din fața blocului.