ZIUA 7
NAZARET – CRESCÂND CA FIU AL TÂMPLARULUI
„A venit acolo, şi a locuit într-o cetate, numită Nazaret, ca să se împlinească ce fusese vestit prin prooroci: că El va fi chemat Nazarinean.”( Matei 2:23)
Este a doua oară când pomenim de Nazaret. Sunt câteva locuri menţionate în mod repetat în legătură cu viaţa şi lucrarea Domnul Isus: Nazaret (unde a crescut), Capernaum (centrul lucrării lui în Galileea), Ierihon (pe care l-a vizitat de mai multe ori), Betania (unde îi plăcea să stea cu prietenii lui Maria, Marta şi Lazăr), Ierusalim (centrul social al evreilor) şi Templul din Ierusalim (centrul vieţii spirituale).
Astăzi privim la Nazaret ca loc al copilăriei lui Isus. Se spune despre acest sat că „era un cătun mic, cu aproximativ 50 de case locuite de evrei săraci.” Unul din aceşti evrei săraci era un tâmplar pe nume Iosif. Îşi câştiga traiul muncind cu mâinile, folosind unelte ca ciocanul, dalta şi fierăstrăul.
Mai mult ca sigur că a fost sărac toată viaţa lui. Asta înseamnă că Isus nu a avut o copilărie prea roz. Nu a mâncat cu lingură de argint… Nu e nici o îndoială că Iosif l-a învăţat cum să ia o bucată de lemn, cum să o măsoare şi cum să taie, făcând un lucru bun şi de calitate. A fost locul uceniciei lui, pregătindu-l pentru mai târziu, când mesajul său se va răspândi ca un foc scăpat de sub control printre oamenii obişnuiţi din Israel. Aceştia l-au iubit pentru că era unul dintre ei.
Însă vecinilor lui nu le-a folosit prezenţa sa. L-au avut lângă ei, în „cutiuţa Nazaret”, însă nu a rămas acolo pentru totdeauna. Tragedia cea mai mare este să ştii despre Domnul Isus multe lucruri şi totuşi să nu-l cunoşti deloc.
Să nu repetăm şi noi greşeala celor din Nazaret, care habar nu aveau că sunt vecini cu Mântuitorul întregii lumi.
„Doamne Isuse, deşi toate bogăţiile erau ale Tale, te-ai făcut sărac şi ai trăit pe acelaşi pământ pe care trăiesc eu azi. Iartă-mă că nu ţi-am mulţumit pentru tot ce mi-ai dat. Chiar dacă nu am tot ce vreau, dacă te am pe Tine – sunt bogat. Amin!”
































