Să creăm un personaj: Un băiețel. Are o comoară. Nu știe de unde sau de când o are. O ia cu el peste tot, nu scapă cufărul din mână niciodată. Îl ține aproape mereu deschis. Nu simte vreun pericol că îi va fura careva ceva din el. E liber, e sigur de bogăția pe care o are la el în fiecare zi și, aș putea spune, nu se rușinează de ce are, ci se bucură. Atât de mult se bucură de comoara sa, încât nu se întreabă ce are altul sau de unde o are. Se gândește la ce minunat e să ai o comoară într-un cufăr atât de frumos și la cum poate investi bogăția mai bine. Trece timpul așa. În naivitatea lui de copil nu se gândește că nu e pregătit să iasă în lume.