E copleșitor să vezi arzând un edificiu care s-a păstrat neclintit secole în șir, în ciuda nenumăratelor împrejurări dramatice cărora le-a stat martor de-a lungul timpului. Notre-Dame de Paris face parte dintr-un lanț enorm de structuri ridicate de mâini omenești care au dorit, prin mijlocirea talentului lor, să se închine în fața Dumnezeului atotputernic. De la prima biserică creștină din Aqaba, Iordania și până la impresionanta Notre-Dame, toate aceste clădiri reprezintă pasiunea și credința vibrantă a nenumărate națiuni care au năzuit să lase viitorului un semn al viziunii lor.

E dureros să vezi munca neostoită a meșterilor care au ridicat această clădire între secolele XII-XIV ciuntită atât de rapid de flăcări. Ce e deranjat e că atât cei care plâng după Notre Dame, cât și poporul francez, ciuntesc zilnic zeci de biserici și credința creștina in sine. Dar plângem doar după o clădire…

Însă aș vrea să ne amintim cu toții că vreme de secole, creștinii au trecut prin momente mult mai grele decât nimicirea unei clădiri dragi lor.

Credința noastră nu depinde și nu trebuie să depindă de structuri somptuoase, chiar dacă plăcute ochiului.

„Mai presus de un simplu monument istoric, catedrala aceasta este Casa Domnului și sălașul oamenilor”, ni se prezintă edificiul pe site-ul oficial. Aș remarca faptul că mâinile care au ridicat această catedrală reprezintă creația măreață a lui Dumnezeu. Noi suntem marea creație, nu o clădire. Să ne preocupăm așadar mai mult de aproapele nostru, care poate arde acum.

Vă îndemn să nu credeți că totul se termină atunci când simbolurile credinței noastre sunt distruse. Da doare, dar Dumnezeu nu se află într-o turlă. Dumnezeu este acolo unde se adună copiii Săi (Matei 18:20) și ei vor continua să se adune multă vreme de azi înainte!

Vlad Crîznic