Întrunirea pentru echiparea moral – religioasă a voluntarilor care lucrează cu persoanele private de libertate, aflate în detenție a avut loc la Dumbrăveni pe data de 19 ianuarie.





TOȚI OAMENII, TOATE LOCURILE, TOATE VREMURILE
Slujirea voluntară în general și în mod special printre persoanele private de libertate presupune:
1. Voluntarul trebuie să aibă înțelegere clară cu privire la scopul aceste lucrări.
”Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M‑a uns să le aduc săracilor o veste bună, M‑a trimis [să‑i tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită,] să le propovăduiesc prinșilor de război eliberarea și orbilor căpătarea vederii, să‑i eliberez pe cei asupriți„ Luca 4:18 EDCR
2. Cunoașterea nevoilor persoanei private de libertate.
”Am fost gol și M‑ați îmbrăcat; am fost bolnav și M‑ați îngrijit; am fost în temniță și ați venit pe la Mine.„ Matei 25:36 EDCR
3. Respectarea condițiilor specifice instituției Penitenciar și a omului aflat în detenție pentru eficiența slujirii.
”Fie‑vă milă de cei cuprinși de îndoieli; pe unii căutați să‑i mântuiți smulgându‑i din foc; de alții fie‑vă milă cu frică, urând până și cămașa întinată de trupul lor!„ Iuda 1:22-23 EDCR
4. Pregătirea spirituală și profesională care îl recomandă pe voluntar pentru slujirea persoanelor private de libertate.
”Duhul rău le‑a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc și pe Pavel îl știu, dar voi cine sunteți?”„ Fapte 19:15 EDCR
5. Nevoia lucrului în echipă.
”Atunci i‑a chemat pe cei doisprezece și a început să‑i trimită doi câte doi, dându‑le autoritate asupra duhurilor necurate.„ Marcu 6:7 EDCR
6. Adaptarea mesajului și a muzicii pentru întâmpinarea nevoii persoanei aflate în detenție.
”Tot ce‑Mi dă Tatăl va ajunge la Mine, și pe cel ce vine la Mine nicidecum nu‑l voi izgoni afară,„Ioan 6:37 EDCR
”Trestia frântă n-o va zdrobi și mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr.„ Isaia 42:3 VDC
7. Având convingerea că Domnul răsplătește.
”Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie.„ Psalmul 126:5 VDC
”Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire!„ Evrei 10:35 VDC































