Susține candidatura OCDL la Consiliul Economic și Social

Susține candidatura OCDL la CES

În data de 21 și 22 noiembrie vor avea loc noile alegeri pentru Consiliul Economic și Social (CES). Această instituție publică, cu rol consultativ pentru Guvernul și Parlamentul României în procesul legislativ/decizional, este formată din 45 de membri, dintre care 15 locuri sunt alocate celor mai reprezentative ONG-uri din România.

OCDL candidează la CES pe domeniul „PROTECȚIA DREPTURILOR OMULUI”. Scopul principal al OCDL privește promovarea și protejarea drepturilor și valorilor fundamentate pe morala iudeo-creștină, atât la nivel legislativ, guvernamental, judiciar, cât și în alte situații ori sectoare în care se impune, precum și diminuarea impactului negativ pe care-l au organizațiile ce promovează avortul, ideologia LGBT ș.a. (care, de asemenea, candidează pentru aceleași locuri în CES).

Ținând cont de rolul CES, respectiv de faptul că acesta avizează orice proiect și propunere legislativă, este imperios necesar ca, în ceea ce privește exercitarea mandatului de reprezentant al societății civile la CES, cu impact în domeniul legislativ, membrii plenului CES să împărtășească principii și convingeri valorice care să reprezinte identitatea și valorile dvs.

Fără susținerea din partea ONG-urilor care se pot înscrie ca elector/votant, OCDL nu poate prelua acest mandat. De aceea, vă rugăm să vă înrolați în platforma NGO Hub, să parcurgeți procedura de înscriere, conform indicațiilor din documentul anexat, și să vă înscrieți apoi pe VotONG – domeniul de votare: PROTECȚIA DREPTURILOR OMULUI.

Dat fiind că validarea înscrierii dvs. ca votant durează 2-3 zile, vă rugăm să demarați această procedură cât mai curând posibil.

Mulțumim!
Timotei Lavric, președintele OCDL

Acest articol a fost publicat în DIVERSE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu