Poziția Cultului Creștin Penticostal față de marșul Bucharest Pride” – Un apel la sfințenie și discernământ moral

Comitetul Executiv al Cultului Creștin Penticostal, 5 iunie 2025

În acord cu învățătura Sfintelor Scripturi și cu valorile iudeo-creștine fondatoare ale civilizației moderne, Cultul Creștin Penticostal își reafirmă convingerea că „neprihănirea înalță un popor, dar păcatul este rușinea popoarelor.” (Proverbele 14:34)

În fiecare an, în București se desfășoară o paradă a nelegiuirii, însă de data aceasta se petrece în ajunul Rusaliilor, o sărbătoare cu mare însemnătate pentru Biserica Penticostală.

Asemenea acțiuni nu reprezintă un progres pentru civilizație, pentru națiune sau individ, ci sunt în fapt o dovadă foarte solidă a degradării morale care survine pe fondul îndepărtării omului de Dumnezeu. Deplângem faptul că această confuzie morală și identitară îi aduce pe unii cetățeni în postura de a-și necinsti singuri trupul care este un dar minunat din partea Creatorului.

În acest context, Biserica Penticostală își va continua misiunea, alături de celelalte comunități de credință care nu și-au compromis învățătura – de a învăța și catehiza toate generațiile din biserică pentru a transmite adevărurile eterne despre sacralitatea vieții, a familiei întemeiate pe unirea dintre un bărbat și o femeie, educarea copiilor pe baza principiilor biblice, urmărirea sfințeniei și slujirea semenilor.

Îi încurajăm pe toți creștinii să răspundă cu credință acestor provocări în primul rând prin rugăciune, pentru că aceasta este o luptă spirituală. De asemenea, îi sfătuim pe aceia care au o vocație și resurse de a se implica în acțiuni civice și educative pentru contracararea acestor învățături denaturate, să facă aceasta cu convingerea că adevărul trebuie proclamat cu demnitate și în mod principial, astfel încât mărturia lui Hristos să fie tot mai bine primită în societate.

Dumnezeu să binecuvânteze România și să facă adevărul să triumfe.

Acest articol a fost publicat în DIVERSE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu