Evangelistul american Franklin Graham a lansat un apel public către credincioși să se roage în contextul întâlnirii planificate pentru vineri, în Alaska, între președintele Donald J. Trump și președintele Rusiei, Vladimir Putin. Graham a subliniat importanța acestui moment, cerând rugăciuni pentru ca Dumnezeu să călăuzească gândurile și cuvintele președintelui Trump. Totodată, el a îndemnat la rugăciune și pentru președintele Putin, „ca Dumnezeu să-i deschidă mintea și inima, să înțeleagă suferința care are loc și să o poată opri.”
„Să ne rugăm ca Domnul să dea înțelepciune și simțul urgenței tuturor celor implicați, pentru a rezolva acest conflict”, a declarat Graham, amintind că milioane de vieți sunt în joc, atât în Rusia, cât și în Ucraina.
Pastorul Franklin Graham a avut, în luna mai, o întrevedere cu președintele Volodimir Zelenski, în cadrul unei conferințe organizate la Berlin de European Congress on Evangelism, prilej cu care a discutat despre situația umanitară din Ucraina și sprijinul acordat prin organizația sa, Samaritan’s Purse. S-a rugat pentru președintele Ucrainean.
































