Cătălin Baciu, directorul Teen Challenge România a participat la Stress Congress 2025, un eveniment de prestigiu desfășurat la Parlamentul României, dedicat sănătății mintale și combaterii adicțiilor. Teen Challenge România a fost parte dintr-un panel de discuții care a reunit profesioniști din domeniul sănătății, psihologiei și asistenței sociale. În cadrul panelului, Cătălin Baciu a prezentat experiența Teen Challenge în procesul de recuperare a persoanelor afectate de dependențe și a subliniat importanța unei abordări holistice, a puterii comunității și a credinței în redobândirea echilibrului personal.
„Am împărtășit despre experiența Teen Challenge România, importanța unei abordări holistice, a puterii comunității și a credinței în procesul de recuperare. Suntem recunoscători pentru dialogul sincer și deschis spre soluții reale”, a declarat Cătălin Baciu.
Evenimentul, organizat de Ana Aslan International Foundation, a reunit specialiști și lideri de opinie preocupați de găsirea unor strategii concrete pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile și pentru promovarea sănătății mintale într-o societate aflată sub presiunea stresului modern.
Cătălin Baciu a felicitat organizatorii pentru inițiativa remarcabilă și pentru deschiderea spre colaborare între domeniul medical, social și spiritual:
„Felicitări Ana Aslan International Foundation pentru această inițiativă remarcabilă!”
Teen Challenge România continuă astfel să fie o voce activă și un partener de încredere în dialogul național despre adicții și redobândirea demnității prin credință și comunitate.
































