Misionând Generația de Mâine, recunoscută la Gala „Nu există nu se poate”

Organizația Misionând Generația de Mâine (MGM) a fost onorată în cadrul prestigioasei Gale „Nu există nu se poate”, un eveniment organizat la București și inițiat de Andreea Marin, care premiază oameni și organizații ce aduc o schimbare reală în societatea românească. La eveniment a fost prezent Răzvan Burduja, președintele MGM, care a primit premiul din partea doamnei Anna Riatti, președintele UNICEF România.

„Pentru noi, această distincție reprezintă o confirmare că munca făcută din inimă, cu pasiune și credință, ajunge acolo unde trebuie — în sufletele oamenilor. Mulțumim din suflet Andreei Marin pentru această onoare și pentru modul în care aduce împreună oameni care schimbă România prin fapte bune”, a transmis Răzvan Burduja pe pagina oficială a organizației. Pe aceeași scenă au fost recunoscute nume mari care inspiră o întreagă țară: Andreea Esca, Horațiu Mălăele, Mihai Petre și regretatul Mihai Leu, al cărui premiu a fost primit cu emoție de soția sa. Distincția oferită MGM confirmă implicarea constantă a organizației în formarea noilor generații, promovarea valorilor morale și educaționale, dar și sprijinul concret oferit tinerilor pentru a-și construi un viitor bazat pe credință și responsabilitate.

„Binele se face zi de zi, nu doar la ocazii” — este mesajul care a însoțit această seară dedicată celor care aleg să transforme România prin fapte, nu doar prin vorbe. În mesajul rostit de pe scenă, Răzvan Burduja a proclamat cu îndrăzneală: ”binele este Unul singur, așa cum spune și Cartea Sfântă, Dumnezeu. Noi facem binele pentru că binele este Dumnezeu.”

Acest articol a fost publicat în DIVERSE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu