Un pastor pensionar din Irlanda de Nord va fi judecat pentru că a predicat Evanghelia în apropierea unui spital. Este vorba despre Clive Johnston, în vârstă de 76 de ani, acuzat că a încălcat legea privind zonele de protecție din jurul clinicilor unde se efectuează avorturi. Potrivit informațiilor, pastorul a susținut, în data de 7 iulie 2024, un serviciu religios bazat pe versetul biblic Ioan 3:16, lângă Spitalul Causeway din orașul Coleraine. Autoritățile îl acuză că ar fi „influențat persoane protejate” și că nu a părăsit zona de siguranță atunci când i s-a cerut acest lucru de către poliție, încălcând astfel legea adoptată în 2023. Reprezentanții organizației creștine The Christian Institute, care îi oferă sprijin juridic, susțin că pastorul nu a menționat avortul în predica sa și că nu au existat pancarte sau mesaje de protest. Ei consideră că legea este folosită pentru a limita libertatea religioasă și libertatea de exprimare. Dacă va fi găsit vinovat, Clive Johnston riscă cazier judiciar și amenzi de ordinul miilor de lire sterline. Procesul este programat să aibă loc miercuri, la Tribunalul din Coleraine.
Cazul readuce în atenția publică dezbaterea privind limitele libertății religioase în Marea Britanie și aplicarea legilor privind zonele de protecție din jurul clinicilor de avort.
sursa: foxnews
































