by George Găvruș

Săptămâna trecută am petrecut-o în Siria. Am intrat cu mașina din Amman, am ajuns la Damasc, apoi am continuat spre Maaloula, Homs și Alep. La un an de la schimbarea de regim se văd timid câteva semne de speranță, dar ele sunt fragile, aproape jenate să se arate într-un peisaj atât de apăsat de trecut. Am avut întâlniri cu numeroși parteneri, slujitori din biserici și reprezentanți ai organizațiilor umanitare. În perioada aceasta a anului, orașele sunt gri. Tristețea pare să se aștearnă peste tot, iar reconstrucția este minimă. Mii de clădiri zac în ruine, oriunde îți întorci privirea. Distrugerea nu mai șochează, ci obosește. Un lucru revine constant în discuțiile avute: nesiguranța față de viitor. „Puterile din exterior decid soarta noastră și nu știm ce urmează”, mi-au spus mai mulți. Creștinii, în mod special, privesc cu teamă înainte. La nivel instituțional, actualul guvern are o abordare mai blândă față de biserici și organizații umanitare. În același timp, se observă o islamizare tot mai vizibilă a autorităților: lideri religioși musulmani sunt prezenți în multe instituții ale statului, programele școlare încep să includă ore de Coran și învățături islamice, iar pe alocuri, la nivel local, se impun norme de ținută islamică femeilor. În Alep, oraș simbol al suferinței, cifrele sunt grăitoare. Înainte de război trăiau aici aproximativ 250–300 de mii de creștini. Astăzi au mai rămas în jur de 30.000. Cei mai mulți ar dori să emigreze, dacă ar avea această posibilitate. Mulți dintre creștinii din Alep sunt urmașii supraviețuitorilor Genocidului Armean, refugiați aici din Turcia. În aproximativ 50 de ani au devenit o comunitate prosperă, cu un nivel economic și educațional ridicat. Astăzi, aproape toți au sărăcit. Își vând proprietățile din cartierele creștine pe sume mici musulmanilor veniți din Idlib, zonă de la granița cu Turcia care a prosperat în timpul războiului. Ceea ce m-a mișcat profund este implicarea bisericilor. Am văzut o mobilizare cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Am vizitat un centru pentru persoane cu probleme de sănătate mintală, unde o mână de oameni slujesc un grup extrem de vulnerabil. O clinică în cadrul bisericii, spații de siguranță pentru copii, un centru cultural care promovează dialogul prin artă și oferă spațiu de studiu pentru studenți, o academie pentru copii cu lecții de robotică și științe, cursuri de leadership și formare profesională, distribuție de hrană și multe alte proiecte. Parcă niciodată nu am văzut această dimensiune a bisericii. Într-un moment critic, când întreaga țară este distrusă, statul este eșuat, iar majoritatea populației trăiește în vulnerabilitate extremă, biserica ajută pe toate planurile și se bucură de multă credibilitate. Unii lucrează cu copiii, pentru că ei sunt viitorul. Alții îmi vorbesc despre costurile cu scutecele pentru bătrâni, pentru văduvi, pentru cei rămași singuri în țară, apăsați de sărăcie. Am văzut o biserică ce îi ajută pe toți, indiferent de religie și fără condiții. Am întâlnit oameni talentați și capabili, care aleg să-și dedice viața slujirii celor mai neajutorați. Nevoile sunt uriașe, iar reconstrucția va dura mult. Din păcate, atenția lumii s-a mutat spre alte zone. Siria este tot mai rar menționată, deși situația economică este mai grea decât înainte de căderea regimului Assad. Și totuși, în mijlocul acestei realități, ospitalitatea siriană rămâne extraordinară. Oriunde ajungi, ești întâmpinat cu cafea, prăjituri, mici daruri: un fursec făcut în casă, un fruct din grădină, o masă gătită cu grijă. Oameni respectuoși, cu clasă, care știu să dăruiască chiar și atunci când au foarte puțin. Siria este plină de istorie la fiecare pas. Citadela din Alep și bazarul acoperit, Damascul cu Strada numită Dreaptă, casa lui Anania, moscheea Umayazilor, casele tradiționale de o frumusețe aparte. Este o încântare. La Damasc am prins și câteva zile cu soare, care au făcut orașul să pară, pentru scurt timp, din nou viu. M-am întors mișcat și copleșit de cele văzute, gândindu-mă ce șansă pierdută a avut această țară, care o ducea relativ bine înainte de a coborî în haos. Cât de teribil este războiul, ce traume, distrugeri și pierderi lasă în urma sa. Pacea este atât de prețioasă și trebuie păstrată cu orice preț. Nu am pretenția că cele de mai sus reprezintă o privire holistică asupra Siriei. Situația este extrem de complexă, iar eu cunosc doar o parte din istoria și realitățile acestei zone. Sunt impresii la cald, după cele văzute și trăite. Apostolul Pavel a fost botezat la Damasc, iar Siria este locul de unde au pornit primii creștini. Un călugăr argentinian, care conduce o organizație caritabilă, mi-a spus: „Ce privilegiu este să slujești urmașilor celor care ne-au adus nouă Evanghelia.” Cuvintele lui m-au urmărit pe tot drumul de întoarcere.