Seminar biblic la Vicovu de Sus


Sâmbătă 20 martie, în casa de rugăciune a Bisericii Sfânta Treime din Vicovu de Sus, a avut loc deschiderea seminarului biblic penticostal pentru zona Vicov.
S-au înscris peste 300 de participanți, atât frați cât și surori, aparținând unui număr de 9 biserici din zonă. Alături de ei au fost păstorii acestor Biserici, care, printr-o unitate exemplară, și-au arătat susținerea, și și-au exprimat bucuria unui astfel de început, au încurajat această lucrare.
De asemenea, la acest eveniment a fost prezent și a luat cuvântul și pastorul Liviu Axinte, președintele comunității penticostale regionale Suceava, subliniind nevoia de coeziune a bisericilor în asigurarea și dezvoltarea unor asemenea seminare menite să ofere o bună echipare în vederea slujirii.
Au mai fost prezenți și câțiva din profesorii seminarului, care au oferit detaliile specifice desfășurării cursurilor, iar întâlnirea a continuat cu trei sesiuni de predare a unui prim curs.

Petrică Vrăbioru

Publicat în DIVERSE | Lasă un comentariu

Daniel Funeriu propune ”zburarea” celor care proliferează absurdități


Publicat în DIVERSE | Lasă un comentariu

Deputatul Ben Oni Ardelean se dezice de „normalitate”


Publicat în DIVERSE | Lasă un comentariu

Unii europarlamentari joacă la două capete


Doru Lefter este atent la ceea ce se întâmplă în zona politicului astfel că evidențiază dubla măsură a unor europarlamentari debusolați.

Europarlamentari români au votat pentru implementarea legislației LGBT care permite evoluții șocante ale fenomenului transgender. Cine a votat ”Pentru” și cine „Contra”

Voturi ”Pentru”:

1. Dan – Ştefan MOTREANU-PNL

2. Siegfried MUREŞAN – PNL

3. Gheorghe-Vlad NISTOR-PNL

4. Dragoş PÎSLARU – PLUS

5. Nicolae ŞTEFĂNUŢĂ-USR

6. Ramona STRUGARIU – PLUS

7. Dragoş TUDORACHE – PLUS

8. Dacian CIOLOS, – PLUS

9. Vlad-Marius BOTOŞ- USR

10. Carmen AVRAM – PSD

11. Maria GRAPINI – PPU

12. Claudiu MANDA – PSD

13. Victor NEGRESCU – PSD

14. Dan NICA- PSD

15. Rovana PLUMB – PSD

16. Adrian – Dragoş BENEA – PSD

Voturi contra:

1. Cristian TERHEŞ – PNŢCD

2. Traian BĂSESCU – PMP

3. Gheorghe FALCĂ- PNL

3. Mircea HAVA- PNL

4. Marian-Jean MARINESCU – PNL

5. Eugen TOMAC – PMP

Abţineri:

1. Vasile BLAGA- PNL

2. Daniel BUDA – PNL

3. Cristian BUŞOI – PNL

4. Iuliu WINKLER – UDMR

5. Rareş BOGDAN – PNL

6. Lorant-Gyorgy VINCZE- UDMR

Publicat în DIVERSE | Lasă un comentariu

„Dincolo de criza” – conferinta 24 martie


Participarea la eveniment este gratuită, dar necesită înregistrare prin intermediul linkului de mai jos. La Suceava ne întâlnim fizic! Detalii mai jos…

Te invităm alături de Mike Chaney, invitatul nostru, la o cină alături de alți antreprenori, manageri și echipele lor. Mike are o experiență de 38 ani ca senior Executive la Procter & Gamble și aduce o experiență testată în multe contexte de criză și presiune.

Câteva dintre subiectele pe care le vom aborda într-un mod foarte practic:

· Cum dăm o direcție clară și asigurăm stabilitate echipelor în mijlocul schimbărilor
· Cum creăm noi structuri care simplifică luarea deciziilor
· Cum realocăm resursele în vremuri dificile
· Cum creăm o cultură a experimentării în echipele și compania noastră care susține inovația și spiritul antreprenorial
· Cum ne asigurăm rezervorul de oxigen după un consum lung și intens

Te așteptăm împreună cu echipa și oamenii tăi cheie la un timp care ne va oferi multă experiență practică și soluții adaptate la contextul nostru. Conferința este națională, dar la Suceava ne vom întâlni și fizic, vom lua cina în Salonul Prince, Hotel Mandachi și de acolo ne vom conecta la eveniment interacționând cu invitatul prin intermediul tehnologiei. În țară, antreprenori din mai multe orașe se vor conecta cu noi prin intermediul platformei Zoom.

Cand: Miercuri, 24 Martie, 16.00-17.30
Înregistrare: https://forms.gle/vP3QsTbknBoFXYHY8

Publicat în DIVERSE | Lasă un comentariu

Două fotografii șî un metru de autostradă la Suceava


15 martie 2019 INAUGURARE

15 martie 2021 ÎNGROPARE

Publicat în DIVERSE | Lasă un comentariu

La Chișinău eveniment de succes chiar și în pandemie


Publicat în DIVERSE | Lasă un comentariu

Arta de a trăi o viață bună – dr. Robert Jeffress


Va urma o serie de 10 mesaje intitulată: ”Secretele lui Solomon”.

Publicat în DIVERSE | Lasă un comentariu

„De ce, Mami?” la preț promoțional


Publicat în DIVERSE | Lasă un comentariu

Ce pierzi când nu te oprești?


Avatarul lui danasisoevDana SisoEva

Cu rezervorul gol: Regăsește pasiunea și bucuria de a conduce, scrisă de Wayne Cordeiro și publicată anul acesta de Editura Succeed Publishing, este o carte care poate fi citită cu mare folos de toți șoferii, dar trebuie să precizăm că titlul nu are în vedere condusul mașinii, ci slujba prin care cineva își asumă un rol de conducere. Adresată în primul rând pastorilor și slujitorilor bisericești, care se pot identifica mai ușor cu experiența autorului, ea conține totuși adevăruri de mare preț, povești pline de învățăminte, meditații și sfaturi practice pentru noi toți. Căci este vorba, în principal, nu despre cum îi conducem pe alții, ci despre cum ne conducem viețile. Adevărul central îl constituie faptul că sufletele noastre conțin rezervoare și pierderea pasiunii este un semn distinct al faptului că ele pot fi goale. Aceasta este o carte despre cum să-ți umpli rezervorul și fără îndoială că…

Vezi articolul original 761 de cuvinte mai mult

Publicat în DIVERSE | Lasă un comentariu

Credincioșii chinezi au nevoie de susținere în rugăciune


Publicat în DIVERSE | Lasă un comentariu

Un cântec pentru perioada de pandemie


Te voi salva

Nu esti ascunsa

N-a fost o clipa

Sa fii uitata

Mai e speranta

Chiar de esti trista

Cu-aripa franta

Ti-aud azi soapta, lacrima ti-o sterg

Aud strigatul tau,

strigatul tau

Cand in juru-ti e noapte

te caut cu Lumina Mea mereu veghez

viata ta, te voi salva

Nu e distanță

Să n-o parcurgă

Iubirea Mea

Voi fi de-a-pururi

Aparatorul

Si Stanca ta

Ti-aud azi soapta, lacrima ti-o sterg

Aud strigatul tau, strigatul tau

Cand in juru-ti e noapte

te caut cu Lumina Mea mereu veghez

viata ta, te voi salva

Cand e lupta mai grea

sunt acolo cu Puterea Mea mereu veghez

viata ta, te voi salva

Ti-aud azi soapta, lacrima ti-o sterg

Aud strigatul tau, strigatul tau

Cand in juru-ti e noapte

te caut cu Lumina Mea mereu veghez

viata ta, te voi salva

Cand e lupta mai grea,

sunt acolo cu Puterea Mea mereu veghez

viata ta, te voi salva

Oh, te voi salva…

Publicat în DIVERSE | Lasă un comentariu

Întâlnire de tineret la Rădăuți


Publicat în DIVERSE | Lasă un comentariu

Prof. Paul Negruț la Antena Satelor despre dreptul pătinților în educarea copiilor


Publicat în DIVERSE | Etichetat , | Lasă un comentariu

”Vom avea curajul să spunem adevărul?” – pastor Ioan Bădeliță


Publicat în DIVERSE | Lasă un comentariu