În ”Revista Creștinul Azi” sunt publicate „EXPLICAȚII BIBLICE 2017” pentru studiul biblic din bisericile baptiste române. Materialele sunt scrise de pastori baptiști. Pentru duminică, 27 august, pastorul bisericii ”Betleem” din Suceava, Cătălin Croitor a scris explicația biblică pentru textul aferent acestei zile.
Data: 27 August
Text: 1 Samuel 8:1-22
Verset de aur: 1 Samuel 8:19,20
Tema: Pericolul dorinţei de a fi ca toate celelalte națiuni
Ideea centrală: Poporul Israel doreşte să se asemene cu celelalte popoare şi cere un împărat. Cu toate că Dumnezeu îl avertizează cu privire la consecinţele acestei schimbări, poporul se încăpăţânează şi este gata să plătească preţul neascultării.
Scopul lecției: Să identificăm situaţia istorică şi morală care a dus la renunţarea la teocraţie şi să analizăm consecințele dramatice ale acestui fapt.
Explicaţii contextuale și exegetice
Capitolul 8 din 1 Samuel constituie un punct de cotitură în istoria poporului Israel marcând tranziţia de la teocraţie la monarhie. Până în acest moment națiunea Israel a depins de Dumnezeu care ridica judecători pentru conducerea țării. Acum însă locuitorii Israelului doresc un împărat.
1.Situația în Israel (8:1-3)
Dumnezeu își conducea poporul Său prin intermediul lui Samuel care judeca pe Israel conform legii și voii Domnului (7:15-17). La vremea bătrâneții, Samuel îi numește pe cei doi fii ai săi judecători peste Israel (8:1), iar aceștia nu mai erau acum sub directa supraveghere a lui Samuel, locul în care ei slujeau (Beer-Şeba) aflându-se în sudul îndepărtat al ţării. Numele date de către Samuel fiilor lui (Ioel: ”Domnul este Dumnezeu” și Abia: ”Domnul este Tatăl meu”) indică faptul că acesta şi-a dorit încă de la început ca fiii lui să devină mărturii ale măreţiei şi credincioşiei lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Ioel și Abia nu numai că nu au călcat pe urmele tatălui lor, ci au luat-o pe un drum total opus ajungând astfel lacomi, corupți și nedrepți (8:2). Situația aceasta dovedește că sfinţenia nu este ereditară și că puterea corupe. Ispitele unei poziţii înalte sunt uneori prea puternice pentru unii slujitori, caracterul fiind testat şi revelat în situaţii de slujire ce implică responsabilităţi majore.
Samuel a fost un tată dezamăgit și, la fel ca Isaac, Iacov, Aron, Eli şi mulţi alţi taţi, a deplâns alegerile şi comportamentul fiilor săi. Este important, totuși, de remarcat că Samuel, ca autor al cărţii 1 Samuel, nu ascunde cititorului situaţia deloc plăcută din familia lui, ci demonstrează totală onestitate și vulnerabilitate. Textul biblic nu ne lasă să înțelegem că Samuel le-ar fi luat apărarea fiilor lui, dar nici că situația existentă ar fi fost un motiv real ca Israel să ceară un împărat. Cert este faptul că bătrânii lui Israel au folosit această criză pentru a forța o schimbare majoră în istoria poporului lor.
2. Vocea poporului (8:4-6)
Cererea bătrânilor lui Israel de a avea un împărat care să îi conducă era reprezentativă pentru întregul popor (8:7), iar dintr-o perspectivă istorică, poporul considera că are suficiente motive pentru a înainta o astfel de cerere. Filistenii prezentau un mare pericol pentru Israel: erau înarmaţi şi foarte bine organizaţi, în timp ce israeliţii erau mai mulţi, dar neorganizaţi. Triburile lui Israel acţionau, de obicei, independent unele de altele, şi nici unul din ele nu avea o armată permanentă care să fie întotdeauna gata pentru a apăra poporul. Este, de asemenea, important de remarcat că Dumnezeu le spusese în trecut israeliţilor (Deuteronom 17:14-17) că va veni o zi în care ei vor cere un împărat. Aşadar, din perspectiva umană, cererea bătrânilor lui Israel părea a fi una cât se poate de normală. Putem chiar aprecia și faptul că în loc să îşi aleagă singuri un împărat, bătrânii au venit la Samuel, reprezentantul lui Dumnezeu, cerându-i să se ocupe de alegerea și punerea unui împărat peste ei. Cu toate acestea, Samuel nu primește cu plăcere această cerere, dar înainte de a reacționa, el se roagă Domnului (8:6).
3. Indecenţa cererii (8:7-9)
a. Avea un precedent infam. Cu aproximativ 150 de ani în urmă, poporul i-a cerut lui Ghedeon să împărăţească peste ei, dar acesta a refuzat motivând o contradicţie cu teocraţia (Judecători 8:22,23). După moartea lui Ghedeon, Abimelec a împărăţit pentru trei ani, dar domnia acestuia a început cu uneltire şi cruzime, după care s-a sfârşit în dezastru şi moarte (Judecători 9:1-57). De atunci nimeni nu şi-a mai dorit un împărat.
b. Avea o argumentaţie şubredă. În primul rând, bătrâneţea lui Samuel nu constituia un argument foarte solid, el având undeva în jurul vârstei de maxim 60 de ani, o vârstă nu foarte înaintată pentru a putea continua să conducă poporul. În al doilea rând, poporul nu pare să realizeze care este adevărata diferenţă dintre un împărat şi un judecător. Judecătorul era numit de Dumnezeu pentru o perioadă şi pentru o nevoie specifică, iar atunci când criza era depăşită, judecătorul se întorcea la ocupaţia lui iniţială. Prin contrast, un împărat nu numai că urma să ocupe această poziţie pentru tot restul vieţii, dar fiii lui preluau automat această poziţie după moartea lui. La fel ca fiii lui Samuel, fiii viitorului împărat puteau să ajungă lacomi, corupţi şi nedrepţi, iar aceştia urmau să moştenescă tronul fără ca poporul să mai poată interveni. Prin urmare, poporul ar fi putut acum să ceară doar înlocuirea fiilor lui Samuel cu alţi judecători.
c. Avea o motivaţie greşită. Pe de o parte, bătrânii lui Israel au procedat corect observând şi arătând că fiii lui Samuel erau corupţi. Pe de altă parte însă, motivaţia lor principală era greşită: doreau un împărat ca astfel să fie ca celelalte popoare. Adevăratul motiv era dorinţa de a fi ca celelalte popoare, iar aceasta era în contradicţie cu scopul lui Dumnezeu, şi anume, acela ca Israel să fie pus deoparte ca popor al Lui.
d. Era o formă de idolatrie. Încă de la ieşirea din Egipt poporul a avut episoade destul de dese în care L-au părăsit pe Domnul şi “au slujit altor dumnezei” (8:8). Acum ei repetă sub altă formă ceea ce deja făcuseră de multe ori în trecut. De asemenea, una dintre problemele celorlalte popoare cu care Israel dorea să se asemene, era că împăraţii lor ajunseseră să se considere și să fie consideraţi ca fiind dumnezei.
e. Era o renunţare la domnia și autoritatea lui Dumnezeu. În cele din urmă, păcatul cererii lor a constat în lepădarea lor de Domnul (“pe Mine Mă leapădă” 8:7). Până atunci, Dumnezeu era Împăratul lor: avea autoritate, lua deciziile politice, făcea şi dădea legile, conducea războaiele. Din perspectivă divină, Israel deja avea un Împărat care îi condusese biruitori în războaie până atunci. Chiar în capitolul 7 ne este prezentată o victorie răsunătoare a lui Israel cu ajutorul direct al lui Dumnezeu. În urma acestei victorii poporul recunoaște că până în momentul acela Dumnezeu i-a ajutat (Eben Ezer). Prin urmare, cererea lor era una păcătoasă, fiind privită de Dumnezeu ca o lepădare de El. Într-un fel, în termeni moderni, bătrânii lui Israel se făceau acum vinovaţi de trădare sau ”lovitură de stat”.
4. Avertizarea divină (8:10-20)
La îndemnul lui Dumnezeu, Samuel prezintă poporului o imagine a viitoarei monarhii accentuând efectele colaterale şi dăunătoare ale acesteia.
Preţul ce urma să fie plătit. Israel cere un mod de guvernare extrem de costisitor. Pe vremea judecătorilor nu exista armată permanentă, iar când ţara era atacată de duşmani se recurgea la o armată formată din voluntari. Nu exista nici palat care sa trebuiască administrat şi susţinut financiar. Sistemul era neoficial, ad hoc şi ieftin. Ceea ce israeliţii cer acum, este un sistem de guvernare foarte scump. Monarhia şi armata trebuiau susţinute de către oamenii de rând a căror vieţi urmau să fie afectate în mod dramatic: tinerii vor fi luaţi şi puşi la carăle împăratului (8:11), la munca câmpului şi la fabricarea armelor (8:12); tinerele vor fi luate pentru a sluji la palat (8:13); roada câmpurilor şi zeciuiala israeliţilor vor fi luate pentru slujitorii împăratului (8:14,15,17); robii, roabele şi animalele lor vor fi luate pentru lucrările împăratului (8:16). Un exemplu oarecum extrem al acestor consecinţe urma să fie ceea ce s-a întâmplat cu Nabot şi via sa (1Împăraţi 21).
Dar cea mai tragică consecinţă a nesocotirii avertizării din partea lui Dumnezeu urma să fie faptul că, atunci când poporul îşi va da seama că a greşit cerând un împărat, Domnul nu le va asculta strigătele împotriva împăratului (8:18).
De ce poporul nu a refuzat preţul pe care urma să-l plătească? Fie pentru că nu au conştientizat mărimea preţului, fie pentru că au fost dispuşi să-l plătească. În orice caz, dorinţa de a avea un împărat şi de a fi ca celelalte popoare i-a orbit atât de tare încât nu au mai avut discernământul atât de necesar înt-o astfel de situaţie. Poporul ajunge astfel să îi spună un ”Nu” categoric lui Dumnezeu (8:19).
5. Concesia divină (8:21-22)
În cele din urmă, cererea poporului a fost ascultată, iar tranziţia de la teocraţie la monarhie s-a făcut în mod paşnic prin intermediul lui Samuel.
Motive pentru care Dumnezeu le ascultă cererea
a. Un popor încăpăţânat trebuie uneori să înveţe din propriile greşeli. Atunci când nesocoteşte sfatul lui Dumnezeu, omul se expune la o lecţie de viaţă pe propria lui piele. Înţelepciunea uneori vine de-abia după ce ai greşit.
b. Scopurile lui Dumnezeu pe pământ nu sunt întotdeauna împlinite prin decrete divine respectate de oameni. Istoria poporului evreu scoate adesea în evidenţă răbdarea lui Dumnezeu în raport cu fiinţa umană, arătând că planul Său ia în calcul şi voinţa liberă a omului care de multe ori se opune voinţei divine. Dumnezeu nu coboară de pe tronul istoriei când vrea omul, dar îl lasă pe acesta să aleagă, iar atunci când omul Îl respinge, consecinţele sunt dureroase.
c. Providenţa divină a făcut mai târziu ca această neascultare a poporului să fie folosită de Dumnezeu pentru a-Şi împlini planurile Sale. Acest fapt nu dovedeşte însă că Dumnezeu a aprobat şi binecuvântat această tranziţie, şi nici că consecinţele alegerii poporului au fost minimizate. Dumnezeu doar a recunoscut alegerea poporului, a lăsat ca rezultatele ei negative să fie văzute şi resimţite de toţi cei implicaţi, dar, în cele din urmă, a folosit-o pentru înaintarea planului Său. Mai precis, Dumnezeu a folosit monarhia, în mod special prin împăratul David, pentru a pregăti calea adevăratului Împărat, un Împărat care nu va lua nimic de la oameni, ci Îşi va da viaţa pentru binele lor veşnic.
Concluzie
Poporul Israel a avut greşita impresie că sub o conducere teocratică le lipsea ceva. A avut o preferinţă pentru lucrurile văzute şi fireşti în defavoarea celor nevăzute şi duhovniceşti. De asemenea, a dat dovadă de lipsă de discernământ cu privire la pericolele monarhiei, şi în cele din urmă s-a dezis de misiunea lui divină de a fi un popor sfânt condus direct de Dumnezeu.
Începutul monarhiei a însemnat o schimbare enormă în felul în care Israel era organizat şi guvernat. A aruncat o umbră lungă şi tristă peste istoria poporului lui Dumnezeu. Trei sute de ani mai târziu Dumnezeu urma să scrie un epitaf pentru această instituţie: “Ţi-am dat un împărat în mânia Mea, şi ţi-l iau în urgia Mea!” (Osea 13:11)
Într-un final, poporul ajunge să recunoască păcatul de a fi cerut un împărat (1Sam.12:19), Samuel dovedeşte încă o dată că are o inimă de adevărat slujitor continuând să se roage pentru popor (1Sam.12:23), iar Dumnezeu îşi arată credincioşia Sa nemărginită ducându-şi mai departe planul cu privire la poporul Său (1Sam.12:22).
Aplicaţii şi sugestii practice
- Păzeşte-te de lăcomie! (Luca 12:15) Dragostea de bani duce la ruină materială şi spirituală. Dacă lucrul acesta s-a întâmplat în cazul judecătorilor, apostolilor şi altor slujitori contemporani, asigură-te că tu eşti mulţumit cu ceea ce ai (Evrei 13:5) şi nu încerca să slujeşti şi lui Dumnezeu şi banului (Matei 6:24) ca să nu rătăceşti de la credinţă! (1Timotei 6:9-10)
- Trăieşte o viaţă sfântă ferindu-te de nedreptate şi de dorinţa după un câştig mârşav! (1 Petru 5:2-4) Sfințenia nu se moşteneşte din tată în copii, iar simpla asociere cu sfinţii nu duce întotdeauna neapărat la sfinţenie. Este nevoie de o decizie și o disciplină personală pentru a-i permite Duhului Sfânt să își facă lucrarea de sfințire în noi!
- Fă tot ce poţi pentru a-ţi ţine în rânduială familia! Fii un exemplu de urmat ca şi credincios şi slujitor! (1Timotei 3:4-5,12, Tit 1:6)
- În situaţii în care eşti respins de oameni nu răspunde răului cu rău, ci adu problema ta înaintea Domnului în rugăciune. (Evrei 4:16)
- În faţa unor decizii importante asigură-te că vocea şi voinţa ta nu sunt mai puternice decât vocea şi voinţa lui Dumnezeu! (Luca 22:42)
- În situaţii de rugăciuni fără răspuns, analizează-te pentru a vedea dacă eşti în voia lui Dumnezeu!
- Predică şi avertizează-i pe oameni că au de făcut o alegere! Fie să respingă domnia lui Hristos în vieţile lor (Luca 19:14), fie să îngenuncheze la picioarele Împăratului Împăraţilor şi să-L recunoască ca singurul Rege! Îndeamnă-i să se supună Domnului Isus!
Întrebări pentru discuţii
- Cum reuşim să ne adaptăm schimbărilor din vremurile în care trăim fără să abandonăm principiile şi convingerile biblice?
- Cât de mare este ispita şi presiunea de a ne conforma tiparului, metodelor şi modului de viaţa al lumii? Cum reuşim să biruim această tentaţie? (Romani 12:2)
- Având în vedere că darea şi luarea de mită este un păcat des întâlnit în societatea contemporană, cum reuşim să ne păstrăm curaţi şi neîntinaţi de acest păcat?
- Care este importanţa mărturiei vieţii de familie a credinciosului şi slujitorului lui Dumnezeu?
- Te rogi uneori cerându-i lui Dumnezeu lucruri care nu sunt după voia Lui? Ţi-a răspuns Dumnezeu la o astfel de rugăciune? Dacă da, ce ai învăţat dintr-o astfel de experienţă? (Matei 26:39)
- Ce fel de tiranie experimentezi în viaţa ta? Te simţi apăsat de către cei care te conduc? De o dependenţă? De un păcat? Cum crezi că Dumnezeu îţi poate oferi eliberare?
- Care este procesul prin care, în providenţa Lui, Dumnezeu ”foloseşte” deciziile noastre greşite în aşa fel încât planul Său să nu fie împiedicat? (Geneza 50:20)
Păstor Cătălin Croitor,
Biserica Creștină Baptistă „Betleem”, Suceava
Suceava Evanghelica 