În contextul anului electoral 2024, le reamintim credincioșilor penticostali despre importanța de a persevera în rugăciune pentru bunăstarea spirituală și materială a țării noastre.
Conform Statutului său de organizare și funcționare, Cultul Creștin Penticostal din România este o organizație apolitică. De aceea, în cadrul bisericii nu se pot desfășura activități de natură politică sau electorală. De asemenea, slujitorii Bisericii Penticostale nu pot acorda susținere politică vreunui partid în numele bisericii sau al comunității pe care o reprezintă.
Îi îndemnăm pe credincioșii penticostali să prețuiască drepturile și libertățile pe care Dumnezeu, în suveranitatea Sa, le-a făcut posibile în țara noastră după Revoluția din 1989, dar fără a uita că dreptul la vot trebuie exercitat cu maturitate și discernământ. Mântuitorul nostru ne îndeamnă să dăm cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.
„Încolo, fraților, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce are nume bun, orice virtute sau lucru vrednic de laudă, acestea să vă preocupe!” (Fil. 4:8 EDCR)
COMITETUL EXECUTIV AL CULTULUI CREȘTIN PENTICOSTAL
În cadrul conferinței vom avea oportunitatea de a fi inspirați și încurajați, alături de lideri cu experiență din diverse biserici. Vă încurajăm să planificați să fiți prezenți, alături de echipa din care faceți parte.
Anul acesta învățăm împreună despre finanțele bisericii (cum să le administrăm în spiritul viziunii și al valorilor sănătoase). Vom avea un material nou și provocator, lucrat cu atenție de echipa ProLider în ultimele luni.
Vă reamintim și că puteți beneficia de un preț mai mic în cazul în care vă înscrieți până la data 15 aprilie și de o reducere suplimentară dacă înscrieți o echipă de cel puțin 5 membri.
Așteptăm cu bucurie să vă (re)întâlnim la Conferința ProLider24, la Ocna Mureș (județul Alba).
Campionatul Național de fotbal al Liceelor Creștine Evanghelice din România reunește la start echipe de la Liceul Teologic Penticostal „Betel” Oradea, Liceul Teologic Baptist „Emanuel” Oradea, Liceul Penticostal Arad, Liceul Creștin „Logos” Bistrița, Liceul Teoretic Creștin „Pro Deo” Cluj-Napoca, Liceul Teologic Baptist „Emanuel” Cluj-Napoca, Liceul Teoretic „Filadelfia” Suceava și Liceul Teologic Baptist Timișoara. Organizarea turneului a fost posibilă cu sprijinul Primariei Oradea, OTL Oradea, European—Drinks, Certim Vest, Prolacta, Piața 9, Palazzo, Kubety, Baza Sportivă Nufărul, Bisercia Betel și a comitetului de părinți.
Meciurile se vor desfășura pe terenurile sintetice de la Baza Sportivă „Nufărul”, joi și vineri, începând de la ora 10:00. Echipa Liceul Teologic Penticostal Betel Oradea este pregătită de profesorii Remus Romaneț și Geanini Copil.
Campania ‘’Fără Bariere’’ își propune să ne aducă pe fiecare față în față cu foștii consumatori, cu specialiștii din domeniu și împreună să clădim o familie în care să discutăm sincer TOT Adevărul Despre Droguri.
Mark și Luci au fost dependenți de droguri, iar după ce au intrat în programul TeenChallenge și-au găsit calea spre eliberare. Au venit la Suceava să povestească despre ceea ce au trăit în perioada când se luptau cu dependența.
Paul Mateș, consilier în Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a promovat evenimentul. L-am avut în direct la RVE Suceava și a vorbit despre ”farabariere.ro”. La eveniment a fost prezent și ministrul Natalia-Elena Intotero.
Așteptăm nerăbdători evenimentul anual al Bisericii Betania Dublin “Lucruri Noi” care va avea loc pe data de 13 Aprilie, orele 19:00. Va fi o seară specială de închinare împreună cu Betania Worship Dublin, o seară în care vom celebra de asemeni și vom lansa compozițiile noi pe care grupul Betania Worship le-a primit de la Domnul.
Întrarea este gratuită, dar pentru o mai bună organizare, vă rugăm să vă înregistrați prin acest formular:
Pentru cei care veniți din afara Irlandei și aveți nevoie de ajutor pe partea de transport Aeroport sau Accomodation, veți putea specifica aceasta în formularul mai sus menționat, iar noi vă vom contacta cu privire la acestea.
Vă așteptăm cu bucurie să aveți parte cu noi la aceste momente speciale.
Corneliu Matei de la 50 de ani a dat semnale că se conturează un obicei. Anul acesta confirmă că deja s-a instalat obiceiul ca de ziua lui să publice o piesă interpretată chiar de el. Rar își interpretează compozițiile. A făcut-o din nou în 2024, pe 24 martie, când a marcat 51 de ani.
Din perioada adolescenței ascultam încântat muzica artistului creștin Phil Keaggy și nici nu îndrăzneam pe vremea aceea să visez că îl voi întâlni vreodată în viață. Dar Dumnezeu care știe mereu să mă surprindă, mi-a dat un cadou peste măsură să fiu invitat de Phil Keaggy în studio-ul lui la Nashville și să îmi propună să producem împreună un cântec pe care l-am scris într-o perioadă grea a vieții – PSALMUL 20! A fost o întâlnire prin care Dumnezeu m-a învăluit cu uimire, dar în același timp m-a și smerit prin modestia acestui mare compozitor, producător și chitarist de excepție. Pentru că mi-am propus de la vârsta de 50 ani să marchez fiecare an cu câte un cântec special, vreau astăzi să împărtășesc cu voi, toți prietenii mei dragi, acest cântec care îmi marchează frumoasă vârstă de 51 ani! Mulțumesc Doamne pentru familia mea și pentru toți prietenii pe care Tu mi i-ai dat în dar!
În perioada 22-23 martie, conferința ProLider s-a ținut pentru prima dată la Suceava. Numărul participanților face ca pentru anul viitor să se contureze o nouă conferință care să aducă împreună oameni dornici să învețe cum ar putea să slujească mai bine bisericilor.
”Dezvoltarea unei echipe de conducere” a fost tema din acest an și s-a dovedit una bine aleasă pentru că a venit în întâmpinarea unor nevoi reale.
Pastorii care au abordat tema conferinție au fost: Ghiță Rițișan, Mihai Dumitrașcu, Lucian Rotaru, Dinu Burzo
Acest eveniment nu este doar o oportunitate de a asculta discursuri pasive sau predici, ci este o experiență activă și interactivă, concepută pentru a vă implica direct în procesul de învățare și dezvoltare.
Această conferință este mai mult decât un simplu eveniment – este un mediu de confruntare constructivă a situației actuale și de explorare a soluțiilor pentru a contura o echipă de conducere eficientă și funcțională. Participanții vor avea ocazia de a-și îmbogăți cunoștințele, de a dezvolta abilități noi și de a împărtăși experiențe cu persoane care se confruntă cu provocări asemănătoare.
Fiecare participant va primi un curs special conceput pentru această conferință, care va fi completat în timpul evenimentului. Acest curs este un instrument practic care va ghida și va încuraja. Vor fi momente bine conturate în care fiecare va putea reflecta asupra propriei experiențe și va putea să își seteze obiective clare pentru dezvoltarea personală în a fi persoană de echipă.