Inaugurare Nisipitu

Vlad Breana
Numele meu este Breana Vlad Ionut, am 33 de ani si sunt nascut in Bucuresti. Sunt casatorit de 5 ani, am doi baieti, unul are 4 ani (David), iar celalalt 6 luni (Daniel). Ca meserie sunt economist, in anul 2005 am absolvit Institutul Teologic Penticostal la zi. Pana sa ma mut la Nisipitu am fost membru in Biserica Penticostala Betel Bucuresti unde este pastor fratele Florin Ianovici.
Prima data am ajuns in Brodina anul trecut (2008) in iulie dupa inundatie. Am venit cu un grup de tineri pentru a-i ajuta pe sinistrati, asta in urma a ceea ce am vazut pe internet cu privire la ravagiile pe care apa le-a produs. In urma ajutorului pe care l-am acordat (fizic nu banesc, curatirea curtilor si a caselor de noroi ) s-a format o legatura frateasca intre noi si fratii din zona.
In Nisipitu biserica a fost luata de ape, aceasta fiind a doua biserica construita, prima luase foc (cu ajutorul satenilor!).
Nisipitu biserica 1
Nisipitu biserica 2
Fratii au inceput constructia celei de-a treia biserici (cea actuala). In urma sfatului fratilor pastori din zona (Vicovul de Sus, Bivolarie, Falcau, Straja si Brodina) s-a ajuns la concluzia ca este nevoie de o familie care sa slujeasca in Nisipitu, familie care sa se si mute acolo, fiind o zona grea (de 10 ani se face misiune acolo, iar rezultatele sunt cativa credincioşi nu fără de  probleme). Fratii din zonă mi-au propus mie si familiei mele sa ma mut in acea zona, asta se intampla anul trecut in iarna. In  vara acestui an am acceptat propunerea lor de a sluji in Nisipitu, convins ca acesta este planul lui Dumnezeu pentru mine si familia mea. Pe 23 august a avut loc deschiderea oficiala a Bisericii Penticostale din Nisipitu si ordinarea mea ca prezbiter. In spatele bisericii este si casa unde voi locui, inca nu este terminat totul dar cu ajutorul Domnului speram ca in 5-6 zile sa ne putem muta acolo.
Biserica Nisipitu
Acest articol a fost publicat în 1. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Inaugurare Nisipitu

  1. fratitu zice:

    D-zeu sa te binecuvinteze! Sa-ti ocroteasca familia! D-zeu sa-ti dea samanta de semanat si un seceris bogat! El va face sa creasca!

  2. lazar zice:

    dumnezeu sa va ajute.
    ne este dor de voi toti
    abia astept sa va vizitam, poate in octombrie…

  3. denisa zice:

    Domnul sa te binecuvinteze frate Vlad,pe tine si familia ta pentru tot ce faceti pentru Dumnezeu si pentru oamenii din Nisipitu!!

  4. Mircea Rentea zice:

    Abia astept sa ne revedem! Sa ne amintim de perioada armatei!Am sa vin la primavara la Gura Humorului si promit sa te vizitez sa vad ce ai mai facut!!!!

  5. Rosu Simona zice:

    Dzeu sa te binecuvanteze Vlad! Sa sti k lipsa ta si a familiei se simte in biserica Betel! Nu voi uita niciodata ziua in care am pasit pt prima oara in familia Betel..akm 6 ani…si in aceea zi tu m`ai intampinat intr`un mod frumos! Fi lumina pt acea zona! Multe binecuvantari din patea familiei Betel!

  6. Vlad zice:

    Multumesc! In Numele Domnului Isus vom avea biruinta! Aleluia!

  7. suceavaevanghelica zice:

    cum merge treba dupa ce ati depasit perioada de acomodare ?
    Domnul fie-va alaturi in acea zona dificila.

  8. daniela zice:

    domnul sa te binecuvinteze frate Vlad…
    ma bucur ca is seara asta ai ajuns in biserica din patrauti…
    domnu sa te intareasca…si sa ne vedem cu toti sus acasa la domnu!

  9. Vlad B zice:

    Perioada de acomodare a trecut bine, slava Domnului! Dumnezeu are mila de noi si se indura de noi! A lui Dumnezeu este slava, marirea si cinstrea!
    La Patrauti este o biserica deosebita, intotdeauna vin cu mare placere!

  10. GabbyH zice:

    Dumnezeu şi Maica Domnului să ne lumineze minţile românilor….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s