„…să alergăm cu perseverenţă în cursa care ne stă înainte.” Evrei 12 : 1b – Noua Traducere a Bibliei

Mesajul adresat creştinilor este cât se poate de clar în privinţa modului de deplasare spre cer. Alergarea perseverentă este o sarcină care îi revine în totalitate credinciosului; este o manifestare aşteptată din partea celor care realizează că au modele, multe modele demne de urmat. Înconjuraţi „de un nor aşa de mare de martori” este mult mai uşor în avansarea spre destinaţia finală.

Când privim spre ei – norul de martori din Evrei 11 – eliberăm cheia perseverenţei care este pasiunea.

Când privim spre noi eliberăm cheia pasiunii, scopul. Scopul menţine flacăra aprinsă. Fără orientare pe scop pasiunea scade în intensitate. Pavel a scris în Epistola către Corinteni : ” … eu nu alerg fără ţintă, nici nu mă bat ca unul care loveşte în vânt”. Este evident că scopul a eliberat în viaţa apostolului o pasiune care şi-a dovedit intensitatea prin martiraj. Precum esenţa lemnului detremină intensitatea focului tot aşa şi consistenţa scopului generează flacăra pasiunii.

Când privim spre Isus eliberăm cheia scopului, perspectiva. Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, „…pentru bucuria ce-i stătea înainte, a îndurat crucea, dispreţuindu-i ruşinea”(Evrei 12: 2b) Perspectiva creionează scopul îi conferă valoare şi semnificaţie. Credincioşii pot fi definiţi ca oameni cu o perspectivă biblică asumată. De aceea „aici şi acum” (pelerinajul) este important, pentru un credincios,  doar în măsura în care perspectiva „atunci şi acolo”(destinaţia) este influenţată pozitiv.

davadr