O noua carte la Suceava

COMANDĂ AICI

La Suceava a aparut  „In lumina eternităţii: Viaţa lui Leonard Ravenhill” o carte de 590 de paginii care cu siguranță va fi savurată de amatorii de texte profunde. Prima carte scrisa de Leonard Ravenhill care mi-a căzut în mână a fost „De ce întârzie trezirea”. A fost una dintre  puținele cărți asupra căreia am revenit imediat. Iată mai jos o parte dintre vorbele sale care au făcut istorie.

Cea mai mare ambiţie a vieţii mele este să fiu pe lista celor mai căutate persoane de diavol.

Nimeni nu a stat lângă Isus. Poate că nimeni nu va sta lângă tine. Este o viaţă singuratică, dar este o viaţă glorioasă.

Ce folos să vorbeşti în limbi duminica dacă ţi-ai folosit limba maternă în timpul săptămânii blestemând şi bârfind?

Un om care este intim cu Dumnezeu nu trebuie niciodată să fie intimidat de oameni.

Cred că fiecare biserică este fie supranaturală, fie superficială. Nu cred că este un tărâm de miloc.

Dacă Hristos nu este vrednic de tot ceea ce ai, El nu este vrednic de nimic din ceea ce ai.

Credinţa nu are nevoie de cârje.

Dacă un milion de oameni îmi zâmbesc în timp ce ştiu că Dumnezeu Se încruntă la mine, nu voi fi fericit. Dar dacă Dumnezeu îmi zâmbeşte în timp ce un milion de oameni se încruntă la mine, nu voi fi nefericit.

Un om care păcătuieşte nu se mai roagă, şi un om care se roagă nu mai păcătuieşte.

Singurii oameni care vor să schimbe Evanghelia sunt aceia care nu se lasă schimbaţi de ea.

Un om nu trebuie să fie judecat după înălţimea ambiţiilor sale, ci după adâncimea compasiunii lui.

Poţi să-i dai o funcţie unui om în biserică, dar nu poţi să-i dai autoritate şi nici nu poţi să i-o iei; adevărata autoritate este dată în mod divin.

Sunt lucrurile pentru care trăieşti vrednice de moartea lui Hristos?

Este prea multă organizare în camera unde servim cina şi nu este suficientă agonizare în camera de sus.

Dumnezeu nu poate fi explicat, dar poate fi experimentat. O zi cu El este mai bună decât o mie de ore de instruire despre El.

Evangheliştii populari îţi ating emoţiile, dar adevăraţii profeţi îţi ating conştiinţa.

Singura dată când poţi spune cu adevărat că „Hristos este tot ceea ce ai nevoie” este când Hristos este tot ceea ce ai.

Mare parte din creştinii declaraţi sunt prinşi în capcana fleacurilor şi vrăjiţi de materialism.

Ne-am săturat de oameni în straie drăguţe, cu discursuri şi mai drăguţe care folosesc o niagară de cuvinte şi o linguriţă de ungere.

Caracterul nu se dezvoltă citind cărţi; ci experimentând necazuri şi încercări.

Cum poţi să răstorni întăriturile spirituale dacă nu ai suficientă tărie să închizi televizorul?

Toţi recunosc faptul că Ştefan era plin de Duhul când făcea minuni. Dar el era la fel de plin de Duhul şi când a fost omorât cu pietre.

Poţi să ai toate doctrinele corecte şi totuşi să nu ai prezenţa lui Dumnezeu.

Mulţi pastori m-au criticat pentru că am luat Evanghelia prea în serios. Dar oare cred ei că în ziua judecăţii Hristos mă va pedepsi cu asprime spunându-mi: „Leonard, tu M-ai luat prea în serios!”?

Prefer să am zece oameni care Îl vor pe Dumnezeu decât zece mii de oameni care vor să se joace de-a biserica.

Lumea nu aşteaptă o nouă definiţie a Evangheliei, ci o nouă demonstraţie a puterii Evangheliei.

Să oferi o diplomă unui predicator care termină seminarul fără ca acesta să aibă o viaţă de rugăciune este ca şi cum ai scoate o maşină de pe linia de asamblare fără motor.

Vai! Cina bisericii este mai atractivă decât Cina Domnului.

Noi ne uităm după medalii, dar Dumnezeu se uită după cicatrice.

Mulţi vor să fie buni, dar puţini vor să fie sfinţi.

Dacă nu avem oameni umpluţi cu Duhul înainte de a umple amvoanele noastre, atunci ei vor umple oamenii cu paie.

Lumea nu este impresionată de un om care are o înţelegere corectă asupra „dispensaţiilor”, dar o dispoziţie total greşită.

Şcoala prorocilor nu este niciodată aglomerată.

Acest articol a fost publicat în DIVERSE și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

1 Response to O noua carte la Suceava

  1. Avatarul lui constantin dura constantin dura spune:

    Prezentarea cartii si selectia de ginduri inspirate de Duhul Sfint fac cu adevarat site-ul unul evanghelic.Donmul sa te binecuvinteze oricine ai fi cel care ai postat „lumina …eternitatii”
    Constantin Dura

Lasă un comentariu