Cu preţul a 5-10 minute în fiecare zi, aveţi ocazia să aflaţi cum au trăit alţi credincioşi creştinismul înaintea noastră şi cum pot fi ei pilde pentru noi, azi. Asta, desigur, pe lângă lecturile dumneavoastră biblice obişnuite.
Iată spre exemplu lectura de astăzi 11 februarie. Este o consemnare istorică despre „Respingerea versiunii American Standard”.
De ce aţi citi o carte de istorie? Ei bine, pentru a vedea ce au trăit alţii, ce au pătimit ei, ce au reuşit să facă şi, mai presus de toate, cum au înţeles să împlinească Biblia şi cum S-a manifestat Dumnezeu prin viaţa lor.
S-ar putea să fie o surpriză plăcută să constataţi că Dumnezeu n-a lucrat doar în Noul Testament prin oameni din diverse categorii sociale, ci a procedat la fel de-a lungul a 2000 de ani de creştinism.
Analfabeţi şi savanţi, militari şi generali, comercianţi şi salahori, sportivi şi infirmi, medici, misionari, poeţi, compozitori, evanghelişti, martiri, călugări, militanţi pentru diverse cauze – toţi se regăsesc în paginile acestei cărţi, atât de diferiţi şi aparent incompatibili, şi totuşi uniţi în trupul lui Cristos.
Autorul nu se fereşte să prezinte şi defectele sau greşelile acestor oameni, fapt cu atât mai folositor pentru cei mai mulţi dintre noi care ne regăsim mult mai uşor în exemplul creştinilor ce au ajuns şi pe culmi, şi prin văi, decât în imaginile (aproape întotdeauna false sau trunchiate!) ale unor sfinţi fără cusur.
Dacă încă nu v-am convins, imaginaţi-vă că aţi auzi în fiecare zi câte o istorioară despre unul dintre strămoşii dumneavoastră. Despre reuşitele lui, despre credinţa lui puternică, despre greşelile pe care le-a făcut, despre viaţa pe care a trăit-o. Nu-i aşa că ar fi interesant să ştiţi din ce soi de rădăcini vă trageţi?
Exact aşa stau lucrurile şi cu istoria Bisericii. Căci aceşti înaintaşi ai noştri au marcat istoria şi evoluţia creştinismului, iar ceea ce avem noi astăzi li se datorează şi lor într-o bună măsură. Gândiţi-vă doar că fără Luther n-ar fi fost nici Reformă, şi nici protestanţi.
Cartea e un cadou frumos la început de an. Chiar dacă a trecut deja ianuarie, o lună e foarte uşor de recuperat. Plus că povestirile pot fi citite individual, indiferent de la care zi a anului doriţi să începeţi.

































