Mesajul a fost rostit în biserica Filadelfia din Suceava, pe data de 8 iunie 2014 la întâlnirea de seară.
Credem că botezul cu Duhul Sfânt este o experiență separată de pocăință, de nașterea din nou.
Credem că botezul cu Duhul Sfânt are loc într-un timp anume, identificabil.
Credem că botezul cu Duhul Sfânt îl primesc toți cei care cred, toți cei care îl cer cu stăruință și așteaptă împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu pentru ei. Credem că experiența aceasta este la fel de reală astăzi cum a fost în ziua Cincizecimii când s-a pogorât Duhul Sfânt.
Botezul cu Duhul Sfânt nu ne este dat pentru ca noi înșine să avem ceva în plus față de alți creștini, ci ne este dat pentru că ne este necesar în procesul creșterii noastre spirituale pentru a fi eficienți în lucrarea de mărturisire.
Noi credem în toate darurile, slujbele și lucrările Duhului Sfânt așa cum le găsim scrise în Sfânta Scriptură. Credem că darurile, slujbele și lucrările Duhului Sfânt sunt pentru astăzi și acționează deplin în biserică și prin biserică și așa va fi până va reveni Cel care este desăvârșit, adică Domnul Isus Hristos. Darurile Duhului Sfânt sunt instrumente pe care Dumnezeu le folosește pentru maturizarea spirituală a fiecăruia dintre noi și pentru maturizarea bisericii lui pe care a lăsat-o pe acest pământ. Aspectele legate de darurile Duhului Sfânt nu le negociem pentru că norma noastră în viața de credință este Sfânta Scriptură.
































ai uitat sa postezi si predica de dimineata a lui Macoveiciuc Constantin! 😦
Nu am uitat. Va fi postata si aceasta imediat ce va fi disponibila. Livestream-ul o editeaza inca.
inteleg ca va fi postata deoarece a fost rostita in adunatura de la filadelfia!
Înțeleg că tu ai o problemă cu Filadelfia.