Conferința internațională „Referendumul pentru căsătorie. Perspective naționale și internaționale”(video)

Conferința internațională „Referendumul pentru căsătorie. Perspective naționale și internaționale” a avut loc joi, 3 mai 2018, în Sala „Avram Iancu” de la Parlamentul României.

Evenimentul a fost organizat de „Coaliția pentru Familie” și Platforma „ÎMPREUNĂ”, în colaborare cu organizații internaționale care apără drepturile omului și familia: ADF International, La Manif Pour Tous, U Ime Obitelji (In the Name of the Family) şi European Dignity Watch.

Mihai Gheorghiu, Președintele Comitetului de inițiativă pentru organizarea referendumului de clarificare a noțiunii de căsătorie în Constituția României a evidențiat în deschiderea întrunirii două scopuri principale ale manifestării:
1. „Să conștientizeze clasa politică românească, societatea și mass-media asupra stadiului în care ne aflăm la aproape trei ani de la începutul inițiativei, adică: în proceduri de amânare, în proceduri nesigure, în situația în care poporului român îi este refuzat un referendum asupra unei probleme foarte importante care are puterea evidenței și a firescului”.
2. „De a semnaliza sprijinul internațional de care ne bucurăm: faptul că 40 europarlamentari au scris tuturor factorilor de decizie din țară să sprijine și să organizeze referendumul”.

Iată câteva dintre mesajele ținute în cadrul acestei întâlniri:

Daniel Gheorghe – Conferința Referendumul pentru Căsătorie în România

Vasile Bănescu – Conferința Referendumul pentru Căsătorie în România

Florica Cherecheș – Conferința Referendumul pentru Căsătorie în România

Rafael Shaffer – Conferința Referendumul pentru Căsătorie în România

Titus Corlatean – Conferința Referendumul pentru Căsătorie în România

 

 

 

Acest articol a fost publicat în DIVERSE și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu