Spiritualitatea favorizează sănătatea

Iată un material preluat de pe pagina de Facebook a pastorului Doru Cîrdei

Cercetările științifice recente demonstrează că spiritualitatea fortifică imunitatea și favorizează procesul de tratare și vindecare. Vezi: https://www.forbes.com/…/science-says-religion-is-good-fo…/…

Iată câteva motive de sănătate pentru care trebuie să cultivăm spiritualitatea în general și în vremuri vitrege în special:

SPIRITUALITATE ÎNSEAMNĂ DISCIPLINĂ. Dumnezeu ne comunică în Cartea Sa: „Nu te declara singur ca fiind înțelept. Teme-te de Iahve și ferește-te de ce este rău. Această decizie va aduce sănătate corpului tău și rezistență oaselor tale. (Proverbe 3:7-8 BVA). Primul document milenar care impune legi sanitare, de igienă și carantină este Biblia (vezi Leviticul cap. 13-15). Respectarea strictă a principiilor de prevenire a infecțiilor și prevenire a răspândirii lor este sfântă. Curățenia este sora geamănă a sfințeniei!

SPIRITUALITATE ÎNSEAMNĂ ECHILIBRU. Oamenii care au o relație personală cu Dumnezeu declară: „Dacă legea Ta nu ar fi satisfacția mea, aș muri în durerea mea. Niciodată nu voi uita deciziile Tale – pentru că prin intermediul lor mă faci să îmi revin.” (Psalm 119:92-93 BVA) Încrederea că Tatăl Ceresc este în control te scutește de panică. Iar, „O inimă liniștită este o garanție pentru sănătatea corpului;” (Proverbe 14:30 BVA) Bunăstarea interioară fortifică imunitatea, favorizează sănătatea și contribuie la însănătoșire!

SPIRITUALITATE ÎNSEAMNĂ SLUJIRE. Orice om bolnav are nevoie de îngrijire multidimensională: atenție, încurajare, condiții corespunzătoare de viață, vizită (în condițiile disciplinei sanitare) și desigur tratament de specialitate. Cristos se identifică atât de mult cu persoana bolnavă, încât orice facem sau nu facem pentru ea, facem sau nu facem pentru El (Matei 25:36). A fi credincios înseamnă a vedea în orice bolnav pe Cristos!

SPIRITUALITATE ÎNSEAMNĂ CREDINȚĂ. Desigur, spiritualitate înseamnă credință în iubitorul Dumnezeu care este omnipotent. Credința în intervenția Lui supranaturală pentru a te proteja și pentru a te salva în situații de pericol. Credința de a cere în rugăciune orice, cu convingerea fermă că îți va da (Matei 7:7-8). Spiritualitatea generează speranța într-un viitor mai bun, care favorizează sănătatea și însănătoșirea. A fi credincios înseamnă a fi convins că vei fi sănătos!

Atenție, ordinea în care am enumerat aceste motive de sănătate pentru spiritualitate, eu cred că este foarte importantă. Prea mulți, fac orice pentru sănătate neglijând spiritualitatea. Însă cei care l-au luat în serios pe Dumnezeu au tendința de spiritualiza totul așteptând din cer totul, neglijând sfânta disciplină, sfânta odihnă interioară și sfânta slujire.

Acest articol a fost publicat în DIVERSE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s