Stop mersului la biserică

Isus nu Și-a început lucrarea pe pământ în clădirea unei biserici. Când Isus intră în Ierihon și un om de afaceri scund pe nume Zacheu urcă într-un copac să Îl vadă, Isus îi spune lui Zacheu să coboare, dar nu pentru a-L auzi predicând în sinagogă, ci pentru că voia să intre în casa lui. Isus nu Și-a început slujirea în clădirea unei biserici, ci în spațiul public. A mers la oameni, la colectorii de taxe, la pescari. Asta lipsește în zilele noastre. În prima mea carte, „Stop mersului la biserică. Modelul de A FI Biserica lui Hristos’’, vorbesc despre faptul că Biserica a fost mutată din case în catedrale sau în sinagogi și am pierdut viziunea, modelul lui Isus de slujire. 

Este o diferență între a merge la biserică și a sluji în biserică, respectiv a fi Biserica. Am știut că va fi un titlu controversat, dar am vrut să atrag atenția oamenilor. Nu am vrut să spun că trebuie să închidem bisericile, ci mesajul meu e că Isus nu le spune oamenilor să meargă la biserică, ci îi spune Bisericii să meargă la oameni. În primul caz, „biserică” e scris cu literă mică, iar în al doilea, cu majusculă, deoarece sunt două tipuri de biserici în lume: biserica creată de om și Biserica lui Isus Hristos. Biserica făcută de om este o instituție axată pe programe, pe reguli și reglementări, pe rutină. Biserica lui Isus Hristos este complexă și nu se rezumă la cântece, la predici, ci înseamnă să trăiești Evanghelia. 

Atunci când ne gândim la Evanghelie, ne gândim că trebuie să o predicăm. Nu, noi trebuie să trăim Evanghelia, și nu doar duminica, atunci când ne adunăm împreună, ci în mijlocul oamenilor, la școală, la birou, la tribunal, oriunde mergem, deoarece noi suntem Biserica, nu clădirea. Totul se rezumă la conectare. Comunic eu mesajul Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu oamenilor din afara zidurilor bisericii mele? Dacă nu, înseamnă că nu împlinesc misiunea la care m-a chemat Dumnezeu. Relevanța înseamnă să folosesc limbajul persoanelor cu care încerc să comunic. 

Dumnezeu ne cheamă să fim lumină. Una dintre greșelile pe care le facem ca Biserică este că încercăm să păstrăm lumina în interiorul clădirii, unde e deja lumină. Lumina nu are nevoie de lumină, ea e necesară în întuneric. Îmi place cuvântul folosit de Isus când spune: „Eu sunt lumina lumii, dar acum, că Eu voi pleca, voi trebuie să fiți lumina lumii.’’ Cuvântul folosit este „phos’’ și se referă la o lumină care nu poate să fie generată sau stinsă, e o lumină din Dumnezeu. Dumnezeu mi-a arătat că, deși nu poate să fie stinsă, poate să fie ascunsă, în bisericile noastre. Acolo unde e cea mai mare nevoie de ea, suntem tăcuți, dar ne răspândim lumina duminica în biserică.

Un exemplu: În 2005, am primit un telefon de la șeful poliției din Westminster, California. Acesta mi-a spus că au nevoie de încă un capelan. Am urmat cursul de pregătire, am ajuns capelan și am lucrat cu agenții de teren. Am aflat că absolut fiecare polițist era divorțat. Dumnezeu m-a dus într-o zonă nouă în care nu mai fusesem. Slujisem ani buni în zona religioasă bisericească, dar Dumnezeu m-a mutat în poliție și încă lucrez în acest domeniu, sunt capelanul Departamentului de poliție din Arkansas. Adesea merg împreună cu polițiștii pe teren, văd cazuri de crime, sinucideri, conflicte familiale, supradoze de droguri. 

Am intrat în casa unui bărbat care, din cauza depresiei, și-a luat viața. El locuia lângă un membru din biserică. Unde a fost acesta? Acel creștin nici măcar nu a mers la el să îl cunoască. Iată-mă stând lângă victima unui glonț, în timp ce membrul din biserică e la o altă întrunire în biserică, ascultând o altă predică și cântând un alt imn. Îmi zic în sinea mea: „De ce nu ești aici? De ce nu ai venit la el? De ce nu te-ai oprit să îți cunoști vecinul?” 

Vă rog, înțelegeți că nu critic întrunirile din biserici, cântecele și predicile, chiar Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ele. Însă Evanghelia trebuie trăită față de vecinul de alături, de polițiști, avocați, judecători, de profesorii de la școală, de oamenii de afaceri.