Articolul apare în numărul pe aprilie al revistei ”Cuvântul Adevărului”.

Dragoș Ștefănică este lector universitar la Institutul Teologic Penticostal din
București, Facultatea de Teologie Penticostală Pastorală.

După răstignirea și îngroparea Mântuitorului, grupul ucenicilor începe să se dezintegreze. Foștii urmași ai lui Isus se întorc la ale lor. Doi dintre aceștia pleacă spre Emaus (Luca 24:13-35). Sunt triști, deziluzionați, poate chiar resemnați – încă un mare profet trimis de Dumnezeu a fost ucis la Ierusalim, de către mai marii poporului (Mat. 23:34-35). Însă deodată, pe drum li se alătură un Om care intră în vorbă cu ei. El îi întreabă ce discută între ei (v. 17), iar aceștia, parcă dojenindu-L, Îl numesc „singurul străin din Ierusalim”. Totuși, la întrebarea „Ce (s-a întâmplat)?” – pe care acum o înțelegem mai degrabă în sensul de „Care este perspectiva voastră / ce credeți voi că s-a întâmplat, de fapt?”, ucenicii Îi prezintă varianta lor despre soarta crudă a lui Isus. Însă răspunsul lor (v. 19b-24) se dovedește a fi întru totul inadecvat, astfel că Străinul se vede nevoit să-i mustre pentru nepriceperea și împietrirea inimii lor (v. 25). Dar Hristos nu se limitează la a-i dojeni, ci le ține o predică destul de lungă (probabil două-trei ore, cam cât ar fi durat să străbată cei 11 kilometri de la Ierusalim la Emaus), în care le descoperă, din Scripturi, adevărurile despre persoana și lucrarea lui Mesia. Rezultatul final a însemnat schimbarea radicală a teologiei lor, a motivațiilor și a stării lor: ei se întorc în plină noapte la Ierusalim, riscând să fie atacați de tâlhari, doar pentru a împărtăși mesajul despre Hristos și învierea Lui și celorlalți ucenici. Dar ce le-a revelat Hristos? Și ce ar trebui să înțelegem și noi mai bine, de aceste sărbători? Ce anume ne descoperă și nouă învierea glorioasă a Domnului Hristos?