Sunt Dan Damian, liderul grupului The Messengers. Sunt tată, soț, bunic. Eu și soția mea avem business-ul nostru, de fapt am avut, și ceilalți cu care suntem implicați în slujire, la fel lucrează pentru traiul lor, pâinea cea de toate zilele, în diferite joburi și businessuri, primordial, asistență medicală. De copil, luam mătura mamei și o foloseam pe post de chitară, imitându-i pe cei care cântau în biserică. Părinții și-au dat seama că Dumnezeu a pus în mine darul muzicii, pentru că ei s-au rugat „dă-ne, Doamne, copii câți vrei, dar te rugăm să le dai din darul muzicii”. Părinții noștri erau implicați în biserică, tata cânta la acordeon. Când am început clasa întâi, m-au dat deja la vioară. Bunicul meu mi-a cumpărat o vioară și acestea au fost începuturile mele în muzică. Mai târziu, când am început clasa a opta, mi-au cumpărat un pian și pianul a devenit instrumentul principal pentru mine.
Interviul integral se află în revista ”Cuvântul Adevărului”

































