În ultimele luni, spațiul evanghelic românesc a fost marcat de o controversă intens emoțională legată de o presupusă „criză identitară” a Cultului Creștin Penticostal din România. Subiectul a fost prezentat în termeni alarmiști: „scoaterea cuvântului Biserică din denumirea Cultului”.    Într-o analiză amplă și argumentată, pastorul Ioan Filip, președintele Cultului Creștin Penticostal, arată că această agitație nu are la bază o pierdere reală, ci o confuzie între realitatea teologică a Bisericii și rolul administrativ al Cultului, amplificată artificial în spațiul public.

Un prim aspect subliniat de pastorul Ioan Filip este caracterul paradoxal al protestelor. Cele mai vocale reacții nu provin, în general, din interiorul Cultului, ci din partea unor persoane sau grupuri care fie nu mai aparțin oficial Cultului Creștin Penticostal, fie se poziționează constant în opoziție față de acesta. Așa cum observă pastorul Ioan Filip, aceste voci ajung să se autoproclame apărători ai „adevăratei Biserici”, deși contestă chiar structura care administrează și susține bisericile locale penticostale. Rezultatul nu este apărarea Bisericii, ci alimentarea unei stări de neîncredere și dezbinare. Un punct esențial clarificat în textul pastorului Ioan Filip este caracterul legitim al deciziei. Modificările de statut și de formulare au fost adoptate în mod legal, transparent și statutar, în cadrul Congresului de lucru al Cultului Creștin Penticostal. Decizia a aparținut forului suprem de conducere, format din păstori și delegați desemnați oficial. Nu a fost vorba despre o hotărâre impusă „de sus” sau din exterior, ci despre exprimarea voinței majorității reprezentanților Cultului. Contestarea acestei decizii echivalează, în fapt, cu o contestare a ordinii și autorității asumate de Cult. Pastorul Ioan Filip acordă o atenție specială argumentului biblic, adesea invocat, dar rareori tratat cu rigoare. În analiza sa, el amintește că termenul ekklesia este folosit în Noul Testament cu sensuri diferite, care nu trebuie confundate.

În Matei 16:18, Isus vorbește despre Biserica Sa în sens universal – comunitatea tuturor celor răscumpărați, din toate timpurile și din toate locurile. Aceasta este Biserica lui Cristos, care nu aparține niciunui cult sau denominații.

În Matei 18:17, termenul desemnează biserica locală, adunarea concretă a credincioșilor dintr-un loc anume, cu responsabilități clare de disciplină și părtășie.

După cum subliniază pastorul Ioan Filip, a suprapune aceste realități într-un document administrativ este o eroare teologică, nu un semn de fidelitate față de Scriptură. Un alt aspect important evidențiat de pastorul Ioan Filip este faptul că Biserica nu a fost eliminată din viața Cultului Creștin Penticostal. Fiecare autorizație emisă de Cult este emisă pentru o entitate clar definită: Biserica Penticostală locală, cu nume și identitate proprie. Cultul nu se substituie Bisericii, ci rămâne ceea ce a fost întotdeauna: o structură de organizare, coordonare și reprezentare a bisericilor locale. Așa cum arată pastorul Ioan Filip, această clarificare întărește, nu slăbește, identitatea bisericilor.

În explicațiile sale, pastorul Ioan Filip arată că motivul principal al modificării este unul profund teologic: Biserica universală a lui Cristos este mai largă decât orice cult, inclusiv decât Cultul Creștin Penticostal. Din punct de vedere juridic și administrativ, folosirea cuvântului „Biserică” pentru o entitate care autorizează alte „biserici” creează confuzie. Claritatea terminologică nu afectează credința, ci o protejează de interpretări greșite. Este relevant de menționat că această decizie a fost analizată de comisii care au inclus teologi, lingviști și filologi, fiind ulterior validată de Consiliul Bisericesc și de Congres – un fapt accentuat explicit de pastorul Ioan Filip. Pastorul Ioan Filip remarcă și caracterul selectiv al indignării. Denumirea Cultul Creștin Penticostal nu este nouă și a fost folosită de-a lungul timpului, fără ca această problemă să genereze reacții similare. De ce acum? Răspunsul sugerat este incomod: pentru unii, critica permanentă a Cultului a devenit o formă de legitimare a propriei poziții disidente. Se folosesc lozinci spirituale, dar efectul este dezbinarea, nu zidirea. Așa cum concluzionează pastorul Ioan Filip, Biserica lui Cristos nu este definită de o formulare administrativă, iar identitatea ei nu se pierde printr-o clarificare juridică. Biserica trăiește prin credincioși, prin adevăr, prin unitate și prin respectarea unei rânduieli sănătoase. Transformarea unei decizii legitime într-un scandal public nu apără Biserica.