Succesul internațional al regizorului Cristian Mungiu, câștigător al prestigiosului premiu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes pentru producția „Fjord”, readuce în atenția publică una dintre cele mai cunoscute drame familiale din ultimii ani: cazul familiei Bodnariu. Într-o postare publică, fostul parlamentar Ben Oni Ardelean a subliniat că tema abordată de film rezonează puternic cu experiența familiei Bodnariu, ai cărei copii au fost luați de autoritățile norvegiene în 2015, caz care a generat un val impresionant de solidaritate internațională. Potrivit lui Ardelean, reîntregirea familiei Bodnariu a fost posibilă prin implicarea a milioane de credincioși care au participat la proteste organizate pe mai multe continente, dar și prin demersuri diplomatice, parlamentare, juridice și guvernamentale desfășurate la nivel internațional.
Fostul deputat a mărturisit că experiența implicării în acest caz l-a marcat profund, depășind dimensiunea strict politică.
„A fost o perioadă intensă, de implicare, efort diplomatic și convingerea că merită să lupți pentru valorile fundamentale și pentru fiecare suflet”, a transmis Ben Oni Ardelean.
Acesta a apreciat faptul că subiecte care au influențat profund societatea românească ajung acum să inspire reflecție artistică și cinematografică la cel mai înalt nivel internațional.
„Unele experiențe rămân cu tine. Te formează. Și, uneori, ajung să vorbească lumii întregi prin alte forme de expresie”, a mai afirmat el.
Filmul „Fjord” al lui Cristian Mungiu este considerat de critici una dintre cele mai importante producții europene ale anului, succesul său de la Cannes readucând în dezbaterea publică teme sensibile precum protecția familiei, intervenția statului și libertatea de conștiință.
































