Suceava Evanghelica

Câteva gânduri potrivite pentru o introspecție profundă.

Citește…

Ieri pe data de 24 martie, de ziua lui, Corneliu Matei a compus un cântec. Este cântat acasă. S-a înregistrat cu telefonul însă aceasta nu-i diminuează mesajul și armonia. Este un cântec plin de îndemnuri la liniște și calm. Este pentru aceste vremuri.

E vremea vindecării noastră Să învățăm ce-i mai de preț acum
Chiar dacă-n suflet astăzi se așterne
Neliniștea ușor cu al ei tumult

Refren
E vremea să iubim fără măsură
E vremea să zâmbim fără vreun scop ascuns
Să dăruim în jur sa ducem o frântură
Din cerul sfânt aici jos pe pământ

Pe vremea părtașiei noastre Chiar dacă suntem astăzi izolați
Îngenunchiați să mijlocim in rugă
Să nu-i uităm pe cei ce-s apăsați

E vremea cercetării noastre Să îi iertăm pe cei ce ne-au greșit
Să reaprindem dor de veșnicie
Iubind așa cum Domnul ne-a iubit

Citește Psalmul 4.

Devoțional:

Oare de ce ne vine atât de ușor să uităm tot ceea ce știm despre Dumnezeu sau despre promisiunile Lui atunci cand noi înșine trecem prin suferință? De ce oare nu putem ca în momentul suferinței să demonstrăm aceeași încredere în Dumnezeu pe care o proclamăm cu atâta seninătate în momentele de normalitate? Trebuie să recunoștem împreună cu La Rochefoucauld că avem resurse nelimitate în a îndura suferințele altora, dar suntem complet pierduți în a face față propriei dureri.

Unul dintre cele mai certe lucruri din lume este că o să suferim. Nimeni nu scapă de durere. Un poet numea moartea „marele nivelator”. În același sens este și suferința, indiferent de vârstă, statut, naționalitate, suferința nu ocolește pe nimeni. Iar specific suferinței este că lovește atunci când ne așteptăm mai puțin. Dar exact în mijlocul necazului creștinul este copleșit de o pace similară cu cea a unui bebeluș care stă în căldura și intimitatea familiei sale, ocrotit de cei care-l iubesc atât de mult.

Am crescut în Mangalia, la malul mării. Pe la finalul toamnei erau furtuni destul de mari și, împreună cu câțiva prieteni mergeam pe faleză să vedem „nebunia” valurilor. Știți că falezele de pe litoralul nostru sunt împrejmuite de stabilopozi – niște stâlpi formați din patru picioare, ca niște stânci. Când veneau valurile mari aveam impresia, pentru o fracțiune de secundă, că stabilopozii erau luați de valuri; nu mai vedeam nimic, totul era doar apă. Dar după doar câteva secunde apa se retrăgea, iar stabilopozii erau acolo le fel de imobili și de fermi ca înainte.

Ești copleșit și acoperit de griji? Ești tulburat și nici măcar să te rogi nu mai poți? Tânjești după această pace despre care vorbește David? Vrei liniște mai presus de orice? Nu uita că valul va trece și marea se va retrage. Uită-te la Isus despre care Pavel spune: pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a facut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihanirea lui Dumnezeu în El. Pe cruce, Hristos a primit tot ce am meritat noi.

Într-un sens putem spune că pe cruce Hristos a pierdut toată pacea ca noi să avem adevarata pace. El ne dă puterea ca în momentele cel mai grele să cântăm:

Când am pacea Domnului
În viața mea
De vifor eu nu sunt răpus.
Iar inima mea
Tot așa va cânta:
Bine e, bine e în Isus!

CITEȘTE TOT ARTICOLUL…

Ziua 1 din planul de citire din Biblie pentru o săptămână.

Citiți Habacuc 3:16-19

Devoțional:

„Chiar dacă”. Acestea sunt cuvintele care, în cele mai dificile momente, pot face diferența între disperare și speranță. Ateismul are multe de zis cu privire la modul în care omul poate să-și trăiască viața, dar este complet mut când vine vorba de moarte. Creștinul poate să spună: „chiar dacă” voi pierde locul de muncă, familia, până și viața; chiar dacă le pierd pe toate, de fapt, nu pot pierde ce am mai fundamental.

Creștinul este „cuplat” la realitatea unei speranțe care nu este naiv optimistă, ci care se bazează pe existența unei relații vii. Creștinul descoperă în momentele de suferință o dispoziție pentru bucurie de a cărei prezență aproape că nici nu era conștient.

Creștinul se va bucura în Cuvântul Domnului, se va bucura de persoana Domnului Isus, de frumusețea Evangheliei care ni-L descoperă pe Isus ca Profet, Preot, Rege, Cap al bisericii, Tată, Frate, Prieten. Va înțelege mai bine bogăția și taina harului și, nu în ultimul rând, va descoperi mai adânc și practic realitatea și puterea învierii. “Unde iti este biruinta, moarte? Unde iti este boldul, moarte”?(1 Cor.15:55)

Habacuc își începe profeția cu un strigăt de disperare și cu niște întrebări grele în fața suferinței, dar o încheie cu speranță și bucurie.

Creștinul nu va nega suferința și nici nu va avea o atitudine fatalistă în fața ei, dar o va trata mereu cu o speranță care transcende până și moartea. Creștinul este ca mica Lucy din Cronicile din Narnia care, în cel mai neașteptat moment, descoperă o ușă către o realitate deopotrivă surprinzătoare și glorioasă.

Care sunt întrebările care te tulbură azi ? Adresează-le direct fără teama că vei fi respins. Spune-i lui Dumnezeu ce gândești cu privire la viitor sau despre momentele tulburi prin care trecem, dar nu uita ca, în final, să te odihnești în Cel care dă sens cuvintelor „chiar dacă”.

Biserica Iris din Cluj a postat un clip care surprinde creativitatea membrilor în rostirea unor versete din Psalmul 91