Suceava Evanghelica

Am auzit pe cineva spunând: „Nu-i uimitor cum un copil născut acum 2000 de ani poate bloca traficul toată săptămâna?” Creştinii trebuie să se bucure mai mult decât ceilalţi. Să nu te întristezi când vezi bucuria celor din jur. Biblia spune în Eccleziastul 7:16 „Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea înţelept: pentru ce să te pierzi singur?” Adu-ţi aminte: Sărbătoritul este Isus!

Liviu Avasiloai

Îmi amintesc de cuvintele lui J.C. Ryle: ” Cele mai bune fapte ale celor mai neprihăniţi sfinţi care au trăit vreodată sunt toate, mai mult sau mai puțin, pline de defecte și imperfecțiuni. Acestea sunt fie greșite în motivaţia lor, fie defecte în performanțele lor, și în ele însele nu sunt nimic mai mult decât nişte păcate splendide care merită mânia lui Dumnezeu și sunt vredinice de condamnarea Lui.”

Cuvintele acestea sunt necesare pentru unii creştini de astăzi care au o părere supra-estimată a pioşeniei personale. Fără harul lui Dumnezeu, toate faptele noastre bune sunt doar nişte „păcate splendide.” Dacă aşa stau lucrurile, atunci de ce să ne mai dăm silinţa să trăim frumos? Ei bine, la fel cum un părinte se bucură de strădaniile micuţului copilaş, chiar dacă nu face nimic altceva decât câţiva paşi de-a lungul camerei, tot astfel Tatăl nostru din ceruri se bucură de performanţele noastre sărăcăcioase. El priveşte mai mult la motivaţii, principii şi intenţii, şi mai puţin la cantitate şi calitate. El ne vede pe toţi ca mădulare ale trupului Fiului Său şi, de dragul Lui, ne acceptă.

Nimeni nu va fi mântuit prin ceea ce face, singura noastră speranţă de a ajunge în cer este să alergăm la Isus şi să ne prindem cu amândouă mâini de El. Şi nici măcar aceasta nu o putem face decât cu ajutorul lui Dumnezeu; El ne dă putere că rămânem credincioşi.

Te simţi cumva ruşinat de „performanţele” din această săptămână? Te-ai fi simţit mai bine dacă ai fi fost mai bun? Probabil că da! Însă noi nu suntem mântuiţi prin ce simţim sau cum ne simţim, ci prin credinţa în Hristos care a murit pentru noi pe când încă eram păcătoşi, ne-a justificat pe când trăiam încă în fărădelege şi continuă să ne mântuiască în ciuda performanţelor slabe şi a păcatelor splendide.

Nu ne mirăm că îngerul a numit Naşterea Domnului Isus o „veste bună, care va fi o mare bucurie.” Să ne bucurăm, în ciuda slăbiciunilor, căci „în slăbiciune puterea Lui este desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9) Iar harul Său este suficient!

„Doamne Isuse, sunt uimit că ai lăsat cerul pentru un om ca mine… Îţi mulţumesc pentru că m-ai primit în familia lui Dumnezeu. Amin!”

De ce să plângi când te poţi bucura? Cu toate acestea, sunt mulţi în jurul nostru care plâng. Matei 2:28 ne aminteşte că la naşterea lui Isus Hristos, nu departe de locul în care se afla Pruncul, nişte femei plângeau pentru că băieţii lor fuseseră ucişi de Irod. Este greu să te gândeşti la moartea unui copilaş, dar aceasta este una din dovezile că trăim într-o lume decăzută.

Liviu Avasiloai

Dacă Dumnezeu i-a avertizat pe Maria şi pe Iosif şi le-a spus să fugă din Betleem pentru a-şi salva copilul, de ce nu i-a avertizat şi pe ceilalţi părinţi, care îşi iubeau la fel de mult copiii? Poate că singurul lucru pe care îl putem spune este că Dumnezeu întotdeauna are un plan mai mare, un plan care întrece puterea noastră de a pricepe şi accepta, un plan mai profund decât tristeţea şi bocetul nostru. El l-a protejat pe Fiul Său, ca într-o zi Isus să poată muri pe o cruce pentru păcatele întregii omeniri. Copilaşii aceia au murit atunci, dar Copilul Isus a crescut şi a murit mai târziu. Domnul Isus a trebuit să scape de data aceasta, însă data viitoare nu a mai fugit şi nici nu s-a ascuns. Privind imaginea în ansamblul ei putem spune că Domnul Isus a scăpat prima dată ca să nu mai scape a doua oara şi să ne scape pe noi pentru totdeauna.

Dă ceasul înainte cu 33 de ani şi imaginea va deveni mai clară. În afara zidurilor Ierusalimului, un om murea pe cruce. El era Copilul pe care Irod nu l-a putut ucide, dar acum S-a oferit de bună voie ca jertfă pentru păcatele întregii lumi. În cele din urmă a murit şi El. Dacă ar fi murit în Betleem nu ar mai fi putut muri la Calvar. Toate aceste lucruri făceau parte din planul lui Dumnezeu.

În Betleem Dumnezeu a îngăduit o lovitură pentru a elibera lumea de păcat şi moarte. Diavolul însă nu va avea ultimul cuvânt, el nu poate birui căci războiul este al Domnului.

Încurajaţi-vă, prieteni! Nu disperaţi! Chiar dacă plângeţi, ridicaţi-vă privirile şi priviţi printre lacrimi la Betleem. Copilaşul care doarme liniştit în braţele mamei Lui se va ridica într-o zi, va lupta şi va birui, pentru că nimeni nu i se poate împotrivi!

„Doamne Isuse, ajută-mă să privesc la lucrurile veşnice. Grăbeşte ziua când vei şterge orice lacrimă din ochii mei. Amin!”