Vineri, pe data de 7 octombrie 2022, a avut loc la Brașov, conferința Națională Electivă a Bisericilor Creștine după Evanghelie din România. În urma alegerilor a fost desemnată noua conducere a Uniunii Bisericilor Creștine după Evanghelie din România pentru perioada 2022 – 2026.
Biserica este o comunitate a Harului atât în public cât și în Case!
Grupele mici nu sunt un trend sau un moft: ele au făcut parte din practica Bisericii primare (Fapte 2:42, 5:42) și constituie o metodă prin care Biserica locală crește în credință, dragoste și nădejde și se manifestă în societate.
Hai cu noi la un timp de motivare și instruire.
Va fi cu noi Laurențiu Gușu, pastorul Bisericii Baptiste Bunavestire București, ce ne va împartăși din experiența de 30 de ani în implementarea grupelor de casă.
Când? Sâmbătă 8 Octombrie între orele 9:00 și 15:00.
Unde? Biserica Baptistă Maranatha Suceava.
Se asigură supravegherea copiilor pe parcursul desfășurării întâlnirii.
Cei trei parlamentari români au mai luptat și în cazul familiei Bodnariu iar de această dată s-au implicat pentru a ajuta la eliberarea tuturor copiilor familiei Furdui. Titus Corlățean, Robert Sighiartău și Ben-Oni Ardelean au de partea lor mulți colegi din Parlament. Au făcut mai multe deplasări, au convocat autorități, au scris petiții, au dat declarații de presă. Pozițiile lor au fost bine nuanțate și asumate pe deplin. Lupta este una care încă se duce, ea comportă mai multe planuri. Nu au avut rezerve să spună lucrurilor pe nume.
La ultima întâlnire de la Hannover, din 18 septembrie, a participat și pastorul Cristian Ionescu din Chicago, Statele Unite.
După aproape un an jumătate de la intervenția abuzivă a angajaților Jugendamt Heidekreis in Familia Furdui, copiii trec prin traume neimaginabile și cu greu mai pot îndura tratamentul la care sunt supuși.
Situația copiilor mai mici este foarte incertă, deoarece Jugendamt nu a dorit să facă un plan de reunificare a familiei. Familia are nevoie de susținere din partea noastră.
Pentru copiii cei mari, la instanța superioară va fi in octombrie o nouă evaluare a situației și, după caz, pot fi lăsați acasă David și Naomi. Pentru acest lucru li s-au impus părinților niște condiții a căror îndeplinire a fost blocată intenționat astfel încât să se amâne acest termen.
Mulțumim tuturor susținătorilor familiei Furdui! Mulțumim fraților și surorilor care au susținut această familie până acum, mulțumim pastorilor și bisericilor care s-au implicat și vă rugăm să fiți alături de părinții și copiii Furdui în continuare. Este nevoie urgentă să ne unim mai mult ca oricând pentru a demasca aceste practici abuzive și inumane, iar Familia Furdui să fie reunită.
În Bucovina continuă sărbătoarea Centenarului Bisericii Penticostale din România în zilele 16-18 septembrie 2022 cu următoarele slujbe:
-vineri 16.sept. ora 17.00 la Centrul Cultural Dumbraveni; -sâmbătă 17.sept. ora 10.00 si ora 17.00 la Biserica ,,Sfânta Treime” Vicovu de Sus; -duminica 18.sept. ora 9.00 si ora 18.00 la biserici din zona.
Va rugam sa ne comunicați participarea si perioada, ca sa putem asigura cazarea si masa. (gratuit). Va așteptăm cu drag.
Conducerea Comunității Regionale Penticostale Suceava.