Pe 3 iulie, la Piatra Neamț, în centrul vechi aproape de Turnul-Clopotniţă sau Turnul lui Ștefan cel Mare a avut loc un eveniment organizat de biserica Elim. Pastorul Timothy Hill, General Overseer, Church of God a fost vorbitorul principal.
Am avut ocazia să întâlnesc niște colegi de la un post de radio din Albania. Ei erau de la Radio 7 și am participat împreună la un curs în Sofia, Bulgaria. Acolo aveam să aflu cât de greu este în Albania. Ceea ce a reușit Ghită Ignat este un miracol. Văd că s-a dus cu Biblia în mână și a vorbit cu mare deschidere despre Isus. Prezentatorul parcă nu știe ce să facă la un moment dat. Am aflat că a avut inițial doar 10 minute la dispoziție, însă apoi au mărit timpul la 30 de minute.
Ghită Ignat, încadrat între doi translatori a avut libertatea să se exprime după cum și crede.
Scriitoarea Melanie Dobson vine la Suceava spre finalul lunii august. Va fi impreuna cu o echipa de voluntari care vor lucra in proiecte destinate refugiatilor din Ucraina. Melanie Dobson are doua carti traduse si in limba romana: Șoaptele vantului si Ascunsa printre stele.