Scriu o nouă carte este răspunsul pe care vi-l dau celor care m-aţi întrebat la ce proiect lucez în prezent. Mă preocupă tema isprăvniciei, altfel spus, care sunt condiţiile în care Dumnezeu ne binecuvintează din punct de vedere spiritual şi material?
Pentru a scrie acest volum am citit peste 100 de cărţi pe care le vei putea vedea trecute la bibliografie atunci când va apărea cartea. M-am documentat foarte serios deoarece foarte serioase sunt problemele pe care le avem în acest domeniu. Văd o mulţime de creştini care eşuează din neştiinţă, din naivitate, din confundarea credinţei biblice cu misticismul, etc. Eu însumi am crezut că ştiu şi că mă pricep, dar mi-am dat seama că încă am multe de învăţat. De aceea am învăţat şi continui să învăţ – de fapt primul câştigat din lucrul la această carte sunt eu. În ultimile luni am făcut mai multe schimbări importante în viaţa mea – o să scriu despre unle dintre ele.
Mda..,fratele Tibi si vechiul obicei : obiceiul(” naravul”) de a scrie carti bune.Deie Domnul cat mai multe(carti bune),ca e mare nevoie.