Aşteptarea este probabil cea mai grea disciplină a vieţii de credinţă. Gândeşte-te la soţia care îşi aşteaptă soţul să se întoarcă acasă, părinţii care aşteaptă să audă o veste de la copilul plecat într-o altă ţară, sau un pacient diagnosticat cu cancer care aşteaptă rezultatul ultimelor analize.

Liviu Avasiloai

Aşteptarea din spital nu se compară cu nimic în lume. Minutele devin ore, iar orele devin zile. Stai şi aştepţi, citeşti ceva ce nu te interesează şi nu te poţi concentra la nimic. Mănânci o mâncare căreia nu-i simţi gustul şi asculţi discuţii care nu te privesc. Ţi se pare că aştepţi de o oră şi descoperi că au trecut doar cinci minute de când te-ai uitat ultima dată la ceas. Cam aşa este şi viaţa noastră câteodată: zilele, lunile şi anii se înceţoşează, şi dintr-o dată timpul parcă se opreşte…

Luca 2:25 ne aminteşte că Dumnezeu are un scop pentru momentele grele ale vieţii. Noi nu aşteptăm să se întâmple CEVA. Noi aşteptăm să vină CINEVA!

A aştepta nu înseamnă să stai degeaba. A aştepta pe Domnul înseamnă: „Eu ştiu că Dumnezeu este la lucru chiar dacă nu văd! Prin harul Lui, voi face următorul lucru ce trebuie făcut, ştiind că El acţionează!”

Acest pas mic este pasul credinţei. În timp ce aştepţi, fă ce trebuie să faci, ştiind că Dumnezeu lucrează pentru tine în mijlocul necazului prin care treci. Samuel trăia o viaţă sfântă şi se temea de Dumnezeu, chiar dacă nu-L vedea. Bătrâneţea nu i-a amărât viaţă, ci dimpotrivă aştepta mângâierea cu credinţă!

Care este aşteptarea ta de la ziua de azi? Nu dispera dacă răspunsul întârzie. Răspunsul lui Dumnezeu a luat forma unui copilaş, care a trebuit să crească… Cei care au răbdare şi aşteaptă, vor vedea izbăvirea şi vor simţi mângâierea! Aceasta este o promisiune a lui Dumnezeu!

Rugăciune:

„Doamne Dumnezeule, dă-mi o credinţă curajoasă, care se va agăţa de promisiunile Tale chiar şi atunci când simt că sunt gata să renunţ. Amin.”