Nu știu de ce în 2016 am scris că voi dărui o carte noului primar, deși și atunci erau cumva lucrurile destul de clare în ceea ce privește rezultatul final. La următoarele alegeri, anul acesta, nu mai am îndoieli și de aceea am și scris în titlu, numele actualului primar, dar și pe al viitorului primar. Nu văd să existe un contracandidat care să pună probleme, și dacă acum în iulie nu este, cu siguranță nu va fi la momentul alegerilor.
Mie nu îmi rămâne decât să pregătesc de pe acum cartea pentru că este evident că viitorul primar al municipiului Suceava va fi actualul primar.

Despre cartea dăruită în 2016 am scris: AICI
Cam pripita concluzia. Pana la alegeri pot sa se schimbe lucrurile, oamenii. Domnul știe! 🙂
De aceasta data m-am exprimat mai repede însă cert este că nu are contracandidat.