UNESCO lucrează în scopul consolidării educației jurnalistice, iar această publicație este cea mai recentă contribuție dintr-o serie de resurse de ultimă generație.Această lucrare face parte din „Inițiativa Globală pentru Excelență în Educația Jurnalistică” („Global Initiative for Excellence in Journalism Education”), care este una dintre principalele acțiuni ale Programului Internațional UNESCO pentru Dezvoltarea Comunicării (IPDC). Inițiativa încearcă să abordeze predarea, practica și cercetarea jurnalistică dintr-o perspectivă globală, inclusiv prin promovarea exemplelor de bune practici la nivel internațional.Așadar, acest manual încearcă să servească drept un model curricular relevant la nivel internațional, deschis pentru adoptare sau adaptare, care răspunde problemei globale reprezentate de dezinformarea cu scop strategic, cu care se confruntă societățile, în general, și jurnalismul, în particular.Autorii manualului evită să considere că termenul „știre falsă” („fake news”) are un înțeles simplu, general acceptat. Asta deoarece termenul „știre” reprezintă informația verificabilă în interesul public, iar informația care nu îndeplinește aceste standarde nu merită eticheta de știre. În acest sens, „fake news” este un oximoron care prin el însuși subminează credibilitatea informației, care, cu adevărat, are ca standard caracterul verificabil și interesul public, mai precis știrea adevărată.
sursa: https://unesdoc.unesco.org/