Suceava Evanghelica

E normal ca feţele bisericeşti să privească cu asprime la o aşa sărbătoare. De ce se „adună” Isus cu astfel de personaje? Oare nu ştie că vameşilor li se dusese vestea că sunt profitori şi că lucrează mână-n mână cu romanii? Un tânăr în ascensiune (iar Isus era unul dintre ei) nu ar trebui să petreacă timpul cu un astfel de anturaj.

Însă Isus se simţea bine între cei cu care stătea la masă. Se bucura împreună cu ei, mânca din aceeaşi oală cu ei, îi asculta şi le răspundea la întrebări. Cât despre religioşi, aceştia îl consideau în cel mai bun caz un eşec, iar în cel mai rău caz o ameninţare. În cele din urmă se vor sfătui să-l omoare, însă deocamdată îl tratau cu un grad scăzut de ostilitate. De aceea le puneau tot felul de întrebări ucenicilor Lui, doar-doar vor avea un motiv să-L învinovăţească.

Dar Isus îi iubea şi pe farisei şi ar fi stat şi cu ei la masă, dacă L-ar fi invitat. Aceștia însă nu voiau să se asocieze cu EL, aşa că Domnul Isus petrecea timpul cu cei care se bucurau de prezenţa Sa. La un moment dat, Isus a spus următoarele cuvinte fariseilor, dar ei n-au înţeles o iotă: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi ci pe cei păcătoşi.” (Luca 5:31-32)

Primul pas spre însănătoşire este să recunoşti că ai o problemă. De aceea Domnul Isus petrecea timpul cu cei care păreau a fi un anturaj nepotrivit. Întotdeauna era între oamenii care avea nevoie de EL.

Tu câtă nevoie ai de EL? Cu cine petreci mai mult timp?

„Doamne Isuse, scoate-mi din inimă prejudecăţile şi criticile. Ajută-mă să nu-mi fie ruşine că petrec timp cu Tine. Amin!”

Liviu Avasiloai

S-a întâmplat în timpul Sărbătorii Paştelui, când Ierusalimul era înţesat de pelerini evrei. Unii dintre comercianţii locali (susţinuţi de Marele Preot şi prietenii lui) s-au hotărât să prindă ocazia şi să facă ceva bani. Aşa că şi-au pus tarabele în jurul Templului, ba chiar în curtea lui şi aşteptau clienţii.

Pelerinii de departe nu veneau cu animalele pentru jertfă de acasă, aşa că le cumpărau local, la preţuri „umflate”. Templul folosea moneda „sfinţită”, iar rata de schimb erau în defavoarea călătorilor, la fel cum e în vremea noastră la casele de schimb de pe aeroporturi.

Domnul Isus a curăţit Templul pentru că preoţii erau corupţi şi lacomi. Aceştia îşi umpleau buzunarele cu banii săracilor care nu aveau altă opţiune. Templul nu mai era o Casă de Rugăciune, ci se transformase într-o piaţă de desfacere.

Iar Isus urăşte asta.
EL urăşte comercianţii care îi păcălesc pe clienţi.
EL urăşte preoţii care iau şi de pe morţi şi de pe vii.
EL urăşte pe cei care profită de pe urma slujirii.

Nedreptatea este întotdeauna păcat, dar nedreptatea făcută în Numele lui Dumnezeu este de două ori mai vinovată. La intrarea în Muzeul Holocaustului , sunt scrise pe o placă cuvintele lui Yehuda Bauer: „Să nu fii victimă, să nu fii făptuitor, dar mai presus de toate, să nu fii un spectator!”

Nu cumva suntem spectatori la răul şi nedreptatea care se face, fără a interveni? Dacă da, suntem de două ori mai vinovaţi!

„Doamne, iartă-mă că îmi pasă atât de mult de mine şi de cei din familia mea încât am uitat de ceilalţi din jurul meu. Dă-mi ochi să văd, gură să vorbesc şi voinţă să acţionez. Amin!”

Liviu Avasiloai

Două lucruri sunt remarcabile pentru mine în această minune a schimbării apei în vin.

În primul rând, Maria îi cere lui Isus să intervină în criza apărută. Nu e nici o îndoială că aştepta de mult ca secretul despre fiul ei să fie risipit… Ar fi vrut ca în sfârşit să se afle că fiul ei nu este un copil obişnuit, că este Fiul Celui Prea Înalt, care va instaura o împărăţie veşnică. Când a rostit: „S-a terminat vinul!” de fapt ea a spus: „Tu ai o putere despre care ei nu ştiu. Foloseşte-o ca să rezolvi criza!”

În al doilea rând, vedem în această minune reţinerea Domnul Isus. El nu face o minune de tipul creaţiei, făcând vin din nimic. Când minunea s-a petrecut, i-a lăsat pe slujitori să o anunţe. În timpul lucrării Sale, Domnul Isus a fost conştient de multe ori că „nu i-a sosit încă vremea.” Nu s-a grăbit să se descopere sau să creeze o isterie publică. Aşa că transformă apa în vin, dar nu o anunţă „cu surle şi trâmbiţe.” Domnul Isus a adăugat la bucuria nunţii, dar nu a distras atenţia de la motivaţia zilei.

Interesant e faptul că Maria a înţeles că nu poate determina pe Isus să facă ceva când vrea ea. A înţeles că statutul de mamă nu-i acordă şi privilegii speciale. De aceea le-a spus slugilor: „Să faceţi orice vă va zice” (Ioan 2:5). Din momentul acela o vedem pe Maria mai mult cu fraţii şi surorile lui Isus, urmându-l împreună cu ceilalţi ucenici; niciodată alături de EL, şoptindu-i la ureche ce să facă şi când să intervină.

Minunea din Cana a fost una neobservată de nuntaşi, dar benefică pentru toţi. Oare au aflat că Domnul Isus a făcut minunea? Poate că da, însă nu ştim sigur. Au crezut ei în EL? Nu ştim! La fel suntem şi noi de multe ori: ne bucurăm de minuni, fără să ne intereseze cine le-a făcut!

Tu ştii ce a făcut Domnul Isus pentru tine? Dacă nu, ai vrea să afli? Dacă da, I-ai mulţumit?

„Doamne Isuse Hristoase, îţi mulţumesc pentru tot ce mi-ai dat, chiar dacă n-am ştiut că vin de la Tine. Îţi mulţumesc că mă iubeşti. Amin!”